Deși a împlinit 38 de ani, Sergio Ramos nu intenționează să pună capăt carierei de fotbalist profesionist. Stă mărturie decizia importantă pe care a luat-o în perspectiva sezonului viitor.
În momentul de față evoluează pentru Sevilla și este într-o formă de invidiat, judecând după cifrele înregistrate: 29 de meciuri, 7 goluri și o pasă decisivă.
Potrivit Mundo Deportivo, Sergio Ramos își dorește o nouă provocare, motiv pentru care nu va semna un nou contract cu formația andaluză. Actualul expiră pe 30 iunie 2024.
Printre posibilele viitoare destinații se numără Arabia Saudită, Statele Unite ale Americii, dar și Japonia. Echipa interesată de serviciile sale ar trebui să-i pună pe masă un salariu uriaș, de cel puțin 10 milioane de euro pe an.
De altfel, ibericul a primit în toamna anului trecut o propunere extrem de avantajoasă de la Al Ittihad, însă a refuzat-o pentru a îmbrăca din nou tricoul Sevillei. Avea o datorie morală față de clubul care i-a ghidat primii pași în fotbal, față de tatăl și bunicul său, dar și de cel mai bun prieten din perioada junioratului, regretatul Antonio Puerta.
„Este emoționat, da! Este o zi specială, revenirea acasă întotdeauna este așa. Aștept asta de câteva luni, dar sunt bucuros să revin și vreau să mă alătur echipei cât mai curând posibil. Mi-am dorit să mă întorc acasă, nu avea rost să merg altundeva fără să trec pe aici.
Era o datorie față de tatăl meu, față de bunicul meu, față de Sevilla și față de Puerta. Au trecut 18 ani din momentul în care am plecat… cred că am greşit şi vreau să profit de această ocazie pentru a-mi cere scuze tuturor celor care s-au simţit jigniţi de anumite lucruri şi gesturi pe care le-am făcut. Abia aştept să calc din nou pe Sanchez Pizjuan şi să vă reîntâlnesc pe toţi”, spunea Sergio Ramos la revenirea în Andaluzia.
De-a lungul impresionantei sale cariere, Sergio Ramos a evoluat doar pentru trei echipe, Sevilla, Real Madrid și PSG, dar nu pentru că ar fi dus lipsă de oferte. Putea ajunge inclusiv în cel mai important campionat al lumii, Premier League, la Manchester United.
Aceasta a fost aproape să-l transfere în 2014, anul în care fostul căpitan al „galacticilor” marca în poarta lui Atletico Madrid golul de poveste din finala Champions League. În ciuda faptului că tatăl său este un fan înfocat al „diavolilor roșii”, mutarea nu s-a realizat.
„Am fost aproape să joc pentru United. Tatăl meu este un mare fan al acelei echipe, dar am rămas unde trebuia, Real Madrid. În ciuda tuturor, îmi mențin admirația pentru club, pentru Premier League și pentru jucătorii săi. Ritmul de joc este diferit. Este o ligă din care cu toții putem învăța multe. Am fost fericit să rămân la Madrid”, dezvăluia Ramos, nu cu mult timp în urmă.