Simona Halep a recunoscut că s-a gândit la retragere după ultimele accidentări suferite, dar spune că acum și-a revenit din toate punctele de vedere și nu are de gând să renunțe la tenis prea curând. Halep a spus cât își mai dorește să rămână în circuit, dar și ce părere are Toni Iuruc cu privire la decizia ei.
Anul 2021 a fost unul foarte dificil pentru Simona Halep, iar fostul lider WTA recunoaște că s-a gândit la retragere. Chinul Simonei a început în luna mai, în turul 2 al turneului de la Roma, când a suferit o ruptură musculară la gamba stângă.
În urma acestei accidentări, Halep s-a văzut nevoită să abandoneze la Roland Garros. Necazul nu s-a încheiat aici, iar accidentarea i-a recidivat câteva săptămâni mai târziu.
Pusă într-o situație extrem de dificilă, sportiva din România a renunțat și la marele ei vis: participarea la Jocurile Olimpice. Mai mult, în ciuda faptului că s-a deplasat în Marea Britanie pentru a participa la Wimbledon, ea nu a putut să joace nici măcar un meci. Tot problemele fizice au determinat-o să își anunțe abandonul cu doar câteva zile înainte de startul turneului.
Simona Halep recunoaște că toate aceste momente au făcut-o să se gândească la retragere, însă acum că și-a revenit fizic și psihic spune că nu are de gând să renunțe la tenis prea curând. Dorința ei este să mai joace între doi și patru ani, iar Toni Iuruc o încurajează să își continue cariera.
Finalul carierei mele nu este aproape. Îmi doresc mult să mai joc. Am avut accidentări şi am avut dubii că mai pot continua, dar acum sunt fit şi îmi doresc să mai joc doi, trei, patru ani. În ultimii doi ani şi jumătate, de când l-am cunoscut pe Toni, mă încurajează să joc cât mai mult, e un plus pentru viaţa mea profesională. E emotiv în tribună. Preferă să stea mai departe de lojă. A mai stat în lojă şi am pierdut şi e superstiţios”, a spus Simona Halep, înainte de a pleca în SUA, unde va participa la Indian Wells.
În continuare, Simona Halep și-a reconfirmat și planurile pe care le are alături de Toni Iuruc:
Visez la copii, la o familie mare şi fericită pentru următorii 30 de ani. Îmi doresc să mai joc tenis în următorii ani şi să fiu sănătoasă. Se schimbă treaba cu fără tenis. Îmi doresc să rămân în tenis. Am început să gust tenisul fără presiune şi fără stres. După ce mă voi lăsa de tenis, îmi doresc să am copii. M-am schimbat, sunt mai relaxată cu oamenii. Vorbesc mai mult, sunt mai veselă, sunt doritoare de noi ieşiri, de prieteni noi”, a mai spus Simona Halep.
Simona Halep a plecat în Statele Unite ale Americii, unde va participa la turneul de la Indian Wells, în perioada 6-17 octombrie.
Ulterior, Halep va juca la Kremlin Cup, în Moscova, între 18 și 24 octombrie. La finalul lunii, Simona Halep va participa la Transylvania Open, de la Cluj.
Simona Halep și-a ales antrenorul. „Avem echipa completă”.