Cap de serie numărul 2 la Australian Open, Simona Halep își continuă aventura la Antipozi. Simona Halep a învins-o clar pe Lizette Cabrera, 6-2, 6-1, și s-a calificat în turul 2 al turneului de Mare Șlem de la Melbourne. În urmă cu câteva zile, acuzase dureri de spate, în timpul Gippsland Trophy. Simona Halep a vorbit despre problemele de sănătate. Cum a trecut peste perioada grea.
Săptămâna trecută, în timpul meciului pierdut Ekaterina Aleksandrova (2-6, 1-6), la Gippsland Trophy, sportiva din Constanța a acuzat dureri de spate. În primul tur la Australian Open, Simona Halep a învins-o categoric pe australianca Lizette Cabrera, într-un meci în care a părut într-o formă fizică bună. Simona Halep a venit despre problemele de sănătate și cum a trecut peste perioada grea.
Am avut probleme cu spatele acum câteva zile. A fost prea frig pe teren din cauza aerului condiționat, atunci când s-a închis acoperișul, așa că spatele mi-a fost ușor blocat. Am urmat un mic tratament, iar acum mă simt foarte, foarte bine.
Am avut emoții înaintea meciului, trebuie să recunosc. Mereu este frumos să am persoane alături de mine și să le simt energia. Mi-a lipsit mult asta anul trecut și mă bucur mult că avem șansa să jucăm cu spectatori care să ne privească”, a spus Simona Halep, pentru Eurosport.

După ce a trecut fără probleme de australianca Lizette Cabrera, scor 6-2, 6-1, Simona Halep continuă aventura la Australian Open 2021. În turul secund va întâlni tot o reprezentantă a gazdelor, Ajla Tomljanovic, locul 72 WTA.
Meciul dintre cele două va avea loc miercuri, 10 februarie, de la ora 10:00 (ora României), pe arena Margaret Court. Simona Halep şi Ajla Tomljanovic s-au mai întâlnit de trei ori până acum în circuitul WTA, iar sportiva noastră conduce cu 3-0 la „directe”. Adversara Simonei Halep are 27 de ani, este născută la Zagreb (Croația), dar reprezintă Australia. În prezent pe locul 72 WTA, Ajla Tomljanovic a avut cea mai bună clasare din circuitul profesionist în aprilie 2019 – locul 39.
Mereu e greu să evoluezi cu jucătoare care lovesc tare. Tomljanovic lovește foarte puternic. Trebuie să fiu tare pe picioare, să fiu concentrată pe jocul meu și să dau tot ce am mai bun”, a spus Simona Halep, potrivit Eurosport.
Partida Simona Halep – Ajla Tomljanovic va avea loc pe arena Margaret Court şi va fi prima din sesiunea de seară.
Tot miercuri, Sorana Cîrstea (68 WTA), o va întâlni pe jucătoarea cehă Petra Kvitova (8 WTA). Sorana Cîrstea a eliminat-o în primul tur pe compatrioata sa, Patricia Țig.