Tocmai când se părea că s-au liniștit lucrurile la Dinamo, se anunță un nou cutremur. Este alertă printre suporteri, după ce Dorin Șerdean poate ajunge la cârma clubului. Totodată, începe penultima etapă din sezonul regulat, iar lupta pentru ultimul loc din play-out, dar și în fruntea clasamentului, rămâne încinsă. Toate aceste subiecte, dar și alte informații importante, sunt analizate pe larg, la PlaySport Live.
Playsport a prezentat, în exclusivitate, o informație care le dă fiori suporterilor „câinilor”. Dorin Șerdean a mers în Spania, acolo unde a negociat, în ultima lună, cu Pablo Cortacero și se pare că a reușit să ia acțiunile de la iberic. Omul de afaceri din Ardeal va fi noul adminsitrator al firmei Lotus. Acesta încearcă să convoace Adunarea Generală a Acționarilor pentru a-l îndepărta pe Iuliu Mureșan din funcția de administrator special.
Fanii au reacționat repede, printr-un comunicat semnat de Peluza Cătălin Hâldan.
De luni de zile, personajul rozaliu din Alba Iulia caută să valorifice acțiunile deținute de ”spanioli” .Urmează un moment important pentru ei. Se pregătește o tranzacție în care sunt implicați oameni care au încercat să lase impresia că vor binele clubului. Momentul e la fel de important pentru noi, pentru că așa vom afla cine i-a inventat pe spanioli și i-a hrănit atâta timp”, a notat Peluza Cătălin Hîldan, pe facebook
Aproape sigur Toni Petrea nu va mai continua, din vară, la FCSB. Mai ales că șansele la titlu s-au micșorat, în urma ultimelor rezultate. Echipa nu mai joacă mare lucru, iar Gigi Becali este tot mai nervos. Nimeni nu a scăpat de criticile patronului, nici măcar nou venitul Edjouma.
Ilie Poenaru este favoritul lui Gigi Becali, în sezonul viitor. Mihai Stoica l-ar vrea pe Marius Croitoru.
Giuleștenii nu mai au nicio șansă la play-off și, probabil, după partidele cu Craiova lui Mititelu și Clinceni, va urma o schimbare pe banca tehnică. Fanii pun o presiune mare pe antrenorul Mihai Iosif, care nu a mai câștigat de la începutul lui decembrie. Nici scandalul declanșat de Marius Șumudică, în ultimele zile, nu a ajutat. Iar Daniel Niculae și patronul Victor angeelscu vor trebui să ia măsuri, pentru ca fanii să nu se întoarcă împotriva lor.