Sorin Cârțu a criticat destul de dur arbitrajul de la meciul Chindia Târgoviște – Universitatea Craiova, încheiat la egalitate, scor 1-1. Președintele clubului din Bănie a acuzat că „centralul” Ionuț Coza i-a acordat mult prea ușor al doilea cartonaș galben lui Screciu, care a fost astfel eliminat în minutul 69, la scorul de 1-0 pentru olteni.
În plus, Cârțu a lăsat de înțeles că acest arbitru ar avea „antecedente” de acest gen contra echipelor din Craiova. Nu în ultimul rând, fostul mare fotbalist craiovean a acuzat maniera generală de arbitraj de la această partidă.
Am pierdut două puncte. E nedrept rezultatul, dar trebuie să trecem peste el pentru că avem partida cu FC U Craiova și trebuie să reparăm ce s-a întâmplat la partida asta. Să nu ni se mai întâmple ca acum…
A fost influențată desfășurarea jocului, s-a arbitrat cu măsuri diferite. Faultul al doilea al lui Screciu nu mi se pare mai grav decât cel asupra lui Cîmpanu din prima repriză. Mi se pare premeditat, sunt diferențe de măsură în deciziile arbitrului. Nu vreau să mă gândesc la mai multe, dar a influențat într-un mod… Mie așa mi s-a părut, aștepta greșeala lui Screciu ca să îl pedepsească, dar nu a făcut același lucru când a intrat pe glezna lui Cîmpanu. El a mai fost în niște discuții. A mai avut discuții și cu cealaltă echipă a Craiovei”, a spus Sorin Cârțu la Pro Arena.
La finalul partidei disputate la Ploiești, Mirel Rădoi a avut un nou discurs foarte dur la adresa propriilor jucători. Antrenorul Universității Craiova le-a reproșat acestora faptul că au făcut greșeli mari în apărare. Fostul selecționer nu a fost de aceeași părere cu Sorin Cârțu în legătură cu arbitrajul de la acest meci.
„Am pierdut două puncte clar, cu greșeli imense, inandmisibile. Probabil că astea sunt limitele noastre, că văd că le tot facem de ceva timp și nu le reparăm. Sunt supărat pe jucători, nu pe arbitru. Nu au ei capacitatea să judece arbitrajul, nu au voie să facă asta. Screciu a greșit, la el se vede lipsa de experiență, are de învățat. Iar noi am pierdut două puncte. Am fost și noi la echipa națională, nu ajungeam acolo dacă nu știam să facem analize, știau tot ce e de făcut.
Pe mine nu mă interesează că Chindia egalează pe final, problema este că noi uneori ne retragem deliberat, fără ca cineva să lea ceară. Trebuie să vedem ce se întâmplă, poate că astea sunt limitele, poate că ceea ce le cerem noi este prea mult pentru ei, iar atunci trebuie să reevaluăm lotul și să vedem ce avem de făcut. Probabil există o frică, mai ales la nivel de fundași centrali, care sunt lenți”, a spus Rădoi la finalul partidei.