Soțul Serenei atacă dur: „Nimeni nu dă doi bani pe ce gândește Țiriac!”. Ce a putut să-l înfurie atât de tare?

Marian Cărăvan 04.01.2021, 17:30
Soțul Serenei atacă dur: „Nimeni nu dă doi bani pe ce gândește Țiriac!”. Ce a putut să-l înfurie atât de tare?

Ion Țiriac a fost taxat dur după afirmațiile făcute la adresa Serenei Williams. Chiar soțul jucătoarei de tenis a luat atitudine și a venit cu un răspuns acid pentru omul de afaceri.

Declarația care l-a înfuriat pe soțul Serenei Williams

Ion Țiriac, președintele Federației Române de Tenis, a fost franc atunci când a vorbit despre una dintre cele mai importante jucătoare de tenis din lume. Serena Williams, 39 de ani, are încă resurse și nu vrea sub niciun chip să renunțe la circuitul profesionist. Chiar dacă s-a accidentat în toamna anului trecut, în timpul turneului de Grand Slam de la Roland Garros, Serena Williams vrea să revină cât mai curând pe terenurile de tenis. Jucătoarea care a câștigat peste 93 de milioane de dolari din tenis evită să vorbească despre retragerea din circuitul profesionist. A făcut-o însă Ion Țiriac, iar afirmațiile sale l-au inflamat pe soțul Serenei Williams.

„La vârsta asta și la greutatea pe care o are acum, nu se deplasează atât de ușor pe cât se deplasa acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzațională. Dacă ar avea puțină decență, s-ar retrage! Din toate punctele de vedere”, a declarat Ion Țiriac, la emisiunea Rețeaua de idoli, de la TVR.

Sotul Serenei Williams ataca dur dupa afirmatiile lui Ion Tiriac
Sotul Serenei Williams ataca dur dupa afirmatiile lui Ion Tiriac

Soțul Serenei Williams atacă dur: „Nimeni nu dă doi bani pe ce gândește Țiriac!”

Declarația lui Ion Țiriac a fost preluată de presa americană. Site-ul american de profil Tennis World USA a prezentat într-un articol declarațiile omului de afaceri român. Atât i-a trebuit lui Alexis Ohanian, soțul Serenei Williams. El a venit cu un răspuns acid la adresa lui Ion Țiriac. Soțul Serenei Williams atacă dur.

„E clar că nimeni nu dă doi bani pe ce spune Țiriac”, a scris Alexis Ohanian pe Twitter.

Serena Williams, 39 de ani, locul 11 WTA, are în palmares 23 de titluri de Grand Slam. Are 843 de victorii și 147 de eșecuri în circuit, un bilanț pe care și Ion Țiriac îl apreciază. Totuși, fostul tenismen român e de părere că Serena Williams ar trebui să se retragă.

Cei de la Tennis World USA speculează faptul că după acest episod Serena Williams nu va mai juca la Mutua Madrid Open, turneu patronat de Ion Țiriac.

Jurnalistul portughez Jose Morgado a postat mesajul: „E sigur să spunem că Serena nu va mai juca niciodată la Madrid”, făcând referire la Mutua Madrid Open, turneul din Spania patronat de Ion Țiriac.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622