SPECIAL. Au fost alese „finalistele”. Cum poate arăta noua stemă a lui Dinamo în sezonul următor

Bădulescu Silvian 09.05.2022, 20:06
  • Dinamo intră într-o nouă eră. Luni, 9 mai 2022, pe pagina oficială de Facebook a „câinilor” au fost afișate „finalistele” în ceea ce privește viitoare stemă a clubului din „Ștefan cel Mare” din mai mult de 1000 de propuneri trimise pe adresa clubului;
  • Pe 14 mai, ziua aniversară a Clubului Sportiv Dinamo, va fi anunțată câștigătoare care se va regăsi pe tricourile oficiale de joc și produsele destinate comercializării clubului din centrul Capitalei;
  • În urma solicitării făcute prin intermediul societății deținute de Nicolae Badea, ACS FC Dinamo București, „câinii” din prima divizie și-au schimbat deja domeniul online în www.dinamo1948.ro;
  • În cel mai dificil sezon din istorie, prin prisma necesității de disputare a unui baraj de menținere în Liga 1, formația din „Groapă” își va juca șansa cel mai probabil de pe locul 14. Adversara băieților lui Dusan Uhrin jr. va fi ocupanta locului 3 din Liga a 2-a, fie Universitatea Cluj, fie FC Hermannstadt. Cele două se vor întâlni în meci direct marți, 10 mai, pe „Cluj Arena”.
  • 5 steme pentru un loc în istorie

    În istoria de aproape 74 de ani (fără câteva zile), clubul din „Ștefan cel Mare” și-a schimbat stema de 7 ori. Ultima modificare a avut loc în 2004 și este reprezentată de actualul logo cu cei doi câini.

    În urma notificării primite din partea ACS FC Dinamo București, societatea lui Nicolae Badea, culmea, acționar la SC Dinamo 1948 SA, formația din Liga 1 a anunțat modificarea stemei actuale și a numelui în Dinamo 1948.

    Luni, 9 aprilie, ora 20.00, pe pagina oficială de Facebook a „câinilor” au fost anunțate cele 5 finaliste în vederea rebranduirii echipei.

    Stema aleasă va fi stabilită după parcurgerea mai multor pași, conform unei postări anterioare pe social media.

    Cele mai interesante cinci modele au fost alese, iar de astăzi începe faza a doua pentru alegerea noului logo!
    În faza a doua vor exista cinci comisii de vot pentru alegerea finală a siglei clubului Dinamo 1948 și cel mai votat logo va fi ales câștigător.
    Prima comisie de vot va fi a suporterilor. Cele cinci propuneri vor fi votate timp de trei zile, până pe 12 mai (ora 20:00), pe pagina oficială de Facebook a clubului, urmând să primească puncte de la 1 la 5, în funcție de rezultat: poziția 1 (5 puncte), poziția 2 (4 puncte), poziția 3 (3 puncte), poziția 4 (2 puncte), poziția 5 (1 punct).
    În această seară, la ora 20:00, pe pagina de Facebook vor fi publicate cele cinci propuneri pentru noul logo, clasamentul fiind decis de numărul de LIKE-uri pentru fiecare dintre sigle.
    A doua comisie de vot va fi din cadrul DDB, modul de punctaj va fi același ca la prima comisie.
    A treia comisie va fi formată din legendele clubului. Foștii mari jucători și antrenori care au scris istoria clubului vor vota cele cinci propuneri și punctajul va fi același ca la prima comisie.
    A patra comisie va fi formată din cei mai importanți jucători din lotul actual și din o parte din antrenorii de la grupele de juniori ale clubului. Același punctaj.
    A cincea comisie va fi formată din reprezentanții de marketing ai clubului. Modul de punctaj va fi același, ca la prima comisie.” se arată într-un comunicat.
    După parcurgerea pașilor menționați, pe 14 mai, de ziua clubului, noul logo va fi prezentat întregii suflări dinamoviste.

    Dinamo a efectuat deja o modificare în ceea ce privește imaginea clubului

    Dinamo trece prin cel mai dificil sezon din istoria de peste 70 de ani. Pentru prima dată în existența sa, formația din „Groapă” va fi nevoită să joace baraj de menținere în prima ligă. Adversara „câinilor” va fi echipa clasată pe locul 3 la finalul campionatului din Liga a 2-a.

    Totodată, începând cu stagiunea 2022-2023, Dinamo va juca cu noua stemă care va fi prezentată de ziua clubului, o denumire nouă – Dinamo 1948, dar și un magazin oficial nou ce va fi deschis în Veranda Mall.

    Până în acest moment, ca și consecință a notificării primite din partea societății lui Nicolae Badea, „câinii” au modificat deja domeniul online al clubului. Astfel, www.fcdinamo.ro s-a transformat în www.dinamo1948.ro.

    Totuși, interesant este faptul că inițial, dacă în bara de căutare pentru site era accesat www.fcdinamo.ro, utilizatorul respectiv era la rându-i imediat redirecționat către www.dinamo1948.ro, noua denumire a site-ului. În acest moment, accesarea www.fcdinamo.ro duce către o eroare de tipul 404.

    Notificarea trimisă de Nicolae Badea a agitat apele în „Ștefan cel Mare”

    Pe 15 aprilie, după cum Playsport.ro a anunțat în exclusivitate, pe adresa formației din Liga 1 a venit o notificare din partea societății lui Nicolae Badea, ACS FC Dinamo, conform căreia echipa nu mai are dreptul de a folosi, în scop comercial, denumirea de „FC Dinamo”, precum și stema cu cei doi câini.

    Ulterior, a ieșit la iveală un nou detaliu: „câinii” din Liga 1 închiriază stația de amplificare a stadionului de la Asociația Clubul Sportiv Fotbal Club Dinamo București, aceeași societate.

    Pe lângă schimbările anunțate prin intermediul unui comunicat de presă, legat de noutățile din stagiunea următoare, în exclusivitate, Playsport.ro a a scris că Iuliu Mureșan, administratorul special al SC Dinamo 1948 SA, urmează să-și dea demisia de la formația din „Groapă”.

    Cu câteva zile înaintea acestei știri, Răzvan Zăvăleanu, reprezentantul administratorului judiciar RTZ & Partners SRL, a declarat, pentru Digi Sport, că Iuliu Mureșan a fost afectat de mai multe lucruri, iar situația cu notificarea trimisă de Nicolae Badea „i-a pus capac”.

    Dinamo mai are de disputat o singură partidă din play-out-ul Ligii 1, acasă, vineri, pe 13 mai. În „Groapă” vine în vizită UTA, echipă situată pe locul 10, fără grijile retrogradării, dar, totodată, fără șanse pentru barajul de Conference League.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622