Fost campion al României cu FCSB în 2013 și 2014, precum și în staff-ul echipei în acest moment, Mihai Pintilii profită de puținul timp liber pe care-l are și joacă la Victory Cup, competiție de minifotbal dedicată amatorilor.
Acesta este coleg, printre alții, cu foști fotbaliști la cel mai înalt nivel al primei divizii românești. Dintre aceștia, trebuie amintiți Petre Marin, tatăl lui Răzvan Marin, cel care se și ocupă de echipă, Sorin Ghionea, Rică Neaga, Bogdan Pătrașcu, Marius Pena, Sorin Paraschiv, Stelian Stancu sau Gigel Coman.
Debutul a fost de bun augur întrucât formația roș-albastră, conform echipamentelor de joc, a câștigat, pe teren, cu scorul de 3-2 contra celor de la All For One, echipă din „zona roșie” a clasamentului.
Old New Stars se află pe locul 5 în întrecerea primei ligi de minifotbal din cadrul Victory Cup, competiție ajunsă la ediția a 12-a, la 8 lungimi de liderul la zi, Ludicom.

Mihai Pintilii și colegii deja menționați nu sunt singurii foști fotbaliști care au fost legitimați în cadrul Victory Cup.
Mirel Rădoi, selecționerul de dinaintea lui Edi Iordănescu, a bifat și el meciuri la formația Old New Stars, în trecut Pronostic Sportiv, unde a fost cooptat de prietenul Petre Marin, alături de care a jucat la FCSB (n.r. – Steaua pe atunci) în perioada 2004-2008.
Cei doi au câștigat împreună două titluri naționale, în sezoanele 2004-2005 și 2005-2006, precum și Supercupa României, ediția 2006, în fața celor de la Rapid București, rivalii din Giulești.
Mai mult, fostul selecționer și actualul „delegat” al echipei Old New Stars au parcurs, împreună, traseul UEFAntastic din Cupa UEFA unde, dramatic, au pierdut calificarea în finala competiției europene în prelungiri, contra celor de la Middlesbrough FC, în prezent în Championship (n.r. – Liga a 2-a din Anglia).
