Starul pe care Gigi Becali ar putea încasa milioane de euro! Ianis Stoica și-a depășit tatăl în acest clasament

Gabriel-Alexandru Ioniță / 23.11.2021, 11:43
Starul pe care Gigi Becali ar putea încasa milioane de euro! Ianis Stoica și-a depășit tatăl în acest clasament

Ianis Stoica este în centrul atenției după victoria FCSB-ului contra celor de la FC Botoșani. Fotbalistul în vârstă de numai 18 ani a fost introdus pe teren de Toni Petrea în repriza secundă și a fost decisiv pentru roș-albaștri.

El a marcat golul de 2-1 după un assist superb venit din partea lui Constantin Budescu. De asemenea, a pasat decisiv pentru Florin Tănase, care a stabilit scorul final în prelungirile meciului.

Ianis Stoica l-a depășit pe tatăl său la numărul de goluri marcate pentru FCSB/Steaua

Astfel, Ianis Stoica a ajuns la 4 goluri marcate în Liga 1 pentru FCSB și și-a depășit astfel tatăl la acest capitol. Pompiliu Stoica a înscris doar de 3 ori în prima ligă în perioada sa petrecută la Steaua și FCSB.

Mai mult, Pompiliu Stoica se poate lăuda cu doar 6 goluri marcate în întreaga sa carieră din prima ligă a fotbalului românesc. Așa că sunt șanse foarte mari ca fiul său să îl depășească în scurt timp și la acest capitol.

Este adevărat totuși că tatăl lui Ianis a evoluat pe postul de fundaș stânga. În vreme ce el are o poziție ofensivă în teren. Chiar și așa, este clar că Ianis Stoica are potențialul de a deveni în scurt timp un fotbalist important pentru FCSB și pentru naționala României.

Potențialul său a fost deja remarcat de marile cluburi ale lumii. PlaySport.ro a anunțat în exclusivitate că Arsenal îl urmărește de ceva timp pe internaționalul de tineret. Iar o delegație a „tunarilor” ar urma să vină în România în 2022 pentru a negocia cu Gigi Becali un eventual transfer.

Informația a fost preluată și confirmată și de presa din Anglia. Cei de la The Sun au scris că interesul clubului din nordul Londrei este adevărat și se așteaptă ca discuțiile să avanseze în următoarele luni.

Gigi Becali nu se gândește să își vândă momentan noua vedetă

Elanul englezilor a fost tăiat însă rapid de Gigi Becali. Patronul FCSB-ului a spus că în acest moment nu se pune problema să îl cedeze pe Ianis Stoica.

E bine că Arsenal îl monitorizează pe Ianis. Dar în acest moment, el nu este de vânzare. Poate fi într-un an sau doi, dar momentan nu e. Are calități tehnice, este puternic din punct de vedere fizic și foarte inteligent. Dacă te uiți la el, zici că are 23 de ani, nu 18”, a spus Gigi Becali la Pro X.

Ianis Stoica a reușit să îl impresioneze și pe Ilie Dumitrescu după meciul cu FC Botoșani. Fostul fotbalist al „Generației de Aur” s-a arătat impresionat de modul în care tânărul fotbalist a atacat mingea la golul de 2-1.

Copilul ăsta, Ianis Stoica, are un fler extraordinar. Apare foarte bine la finalizare. La golul de 2-1 a apărut foarte bine pe colțul scurt și a deviat mingea în poartă”, a spus Ilie Dumitrescu la Digi Sport.