Strigăt de ajutor al lui Laurențiu Reghecampf înainte de un nou meci crucial pentru Universitatea Craiova

Ștefănescu Dragoș 28.04.2022, 20:51
Strigăt de ajutor al lui Laurențiu Reghecampf înainte de un nou meci crucial pentru Universitatea Craiova

Universitatea Craiova are un parcurs excelent în play-off-ul Ligii 1 și are încă șanse matematice la titlu. Oltenii o vor înfrunta pe teren propriu pe FC Voluntari în runda a 7-a. Înaintea partidei, Laurențiu Reghecampf a făcut un apel la fanii olteni, pe care-i așteaptă în număr cât mai mare pe arena ”Ion Oblemenco”.

Laurențiu Reghecampf face apel la suporteri pentru meciul cu FC Voluntari. Tehnicianul vrea 25.000 de oameni în tribunele stadionului ”Ion Oblemenco”

Universitatea Craiova are un parcurs foarte bun și se află pe locul 3 al clasamentului, la șase puncte în spatele liderului CFR Cluj. Oltenii au încă șanse matematice la titlu, astfel că orice meci este crucial de acum înainte.

În runda a 7-a din play-off-ul Ligii 1, Universitatea Craiova primește vizita lui FC Voluntari. Victoria este obligatorie pentru echipa din Bănie. Înaintea partidei, Laurențiu Reghecampf a făcut apel la suporterii olteni, pe care-i așteaptă în număr cât mai mare în tribunele arenei ”Ion Oblemenco”. Tehnicianul este conștient că suportul publicului poate cântări enorm în vederea obținerii unei victorii. Reghecampf a explicat că nu va odihni niciun jucător, toți fiind pregătiți pentru a face performanță.

Eu nu odihnesc pe nimeni. Toţi jucătorii sunt pregătiţi să facă performanţă, să joace 90 de minute. O să ne gândim la o strategie, dar până atunci să faceţi un apel, să avem 25.000 de oameni la meciul cu Voluntari, să ia foc stadionul. Trebuie să ardă stadionul, eu asta îmi doresc”, a declarat Laurențiu Reghecampf.

Reghecampf are așteptări mari de la jucătorii săi. Sacrificiu și devotament, cuvintele ”cheie” pentru o victorie cu FC Voluntari

În cadrul unei conferințe de presă, Laurențiu Reghecampf a prefațat meciul de sâmbătă cu FC Voluntari. Tehnicianul a subliniat că doar prin sacrificiu și devotament, echipa sa va reuși să-i învingă pe ilfoveni. Reghecampf speră ca celelelate contracandidate să facă pași greșiți, de care ar putea profita Universitatea Craiova.

Concentrare maximă, seriozitate, trebuie să dăm dovadă de devotament la această partidă. Avem nevoie de concentrare maximă şi de sacrificiu pentru a câştiga cele trei puncte. Suntem în grafic şi trebuie să rămânem acolo unde suntem şi să aşteptăm cumva dacă celelalte echipe vor face un pas greşit. Nu este nicio răzbunare, ştim foarte bine că ne aşteaptă un meci foarte greu. Avem un oponent care ne va pune probleme dacă îi vom da ocazia

N-am timp de scenarii în momentul de faţă. Pe hârtie orice calcul pe care-l faci toate cele trei echipe din faţă îşi pot schimba poziţia.. Eu mă gândesc doar la ce avem noi de făcut. Nu va fi un meci unşor, un meci de vacanţă. Aşteptaţi etapa de săptămâna asta şi după aia puteţi să faceţi calcule.

Ar fi păcat să nu îndeplinim ceea ce ne-am propus, pentru că în ultima perioadă băieţii au evoluţii foarte bune, echipa a crescut enorm de mult. Cred că avem în lot valoarea necesară să putem să trecem peste această săptămână”, a spus Reghecampf.

Urmăriți Playsport.ro și pe