Sufletul din Liga 1, ingredientul lui Hagi pentru FCSB

Cornel Pîrșcoveanu / 24.08.2021, 20:20
Sufletul din Liga 1, ingredientul lui Hagi pentru FCSB

Poate părea uimitor cum UTA Arad, echipa care pierdea acasă în sezonul trecut cu Gaz Metan, Argeș, Hermannstadt și Iași, acum învinge acasă pe Craiova și Voluntari, remizează cu FCSB și Farul. Doar că, între timp, a apărut sufletul în arhitectura noului stadion, care oricât de frumos ar fi, tot secul unei arhitecturi va însemna, fără oameni.

Sufletul din tribune

Cât și cum s-a schimbat UTA ca echipă? Au apărut mari valori? Da, poate se consolidează și mai mult jocul în direcția dorită de Balint, un tehnician cu potențial uriaș care a găsit încredere și liniște. Dar a venit sufletul în stadion. Asta contează, de fapt, la tot ce se întâmplă spre bine în foaia de parcurs și în clasament, pentru meciurile de acasă. Cu tot respectul, sufletul din suporteri e peste Dangubic, Batha și Passaglia. UTA a jucat până acum pe teren propriu, acum joacă ACASĂ.

Vă imaginați, dincolo de inspirația și șarmul lui Mihai Iosif, dincolo de implanturile de certă valoare și experiență Săpunaru-Grigore-Morais, un Rapid neînvins și fără gol primit, dacă nu era sufletul vișiniu? În cel mai concret mod posibil, departe de orice poezie sterilă: jocul giuleștenilor nu convinge, dar ei reușesc să plece cu puncte mari, nu e aici tocmai dragostea oamenilor din peluză turnată ca un leac în minutele care trebuie?

Așa cum e, cu sărăcia impunând experimente de tinerețe, Dinamo mai merge, mai cade. Dar ar fi pășit măcar, fără suporteri? Ar fi avut vreo șansă să se ridice fără ei?

Câștigul lui Gică Hagi

Farul. Farul Constanța. Ce a câștigat, realmente, Hagi din această mutare? Un brand. Dar ce valoare de piață avea, în primăvară, brandul Farul comparativ cu brandul Viitorul? A câștigat șansa unor investiții care să îl ajute pentru mai mult. Dar e doar o șansă, o platformă posibilă pentru o zi de mâine mai solidă, când fiecare zi de mâine are mereu ceva iluzioriu în ea.

Deocamdată, singurul câștig cuantificabil pentru Hagi sunt suporterii. Pe care și-i dorea, la care tânjea. Pentru că profesionistul de nivel maxim a știut mereu că formează unul din ingredientele esențiale ce îi lipseau. Hagi știa ca nimeni altul rețeta.

Revenirea sufletului în tribune, cu setea de-a încuraja și a crede iar în echipă, e marele câștig pentru toate cele de mai sus. Sigur, poate că sunt și derapaje, chiar și la fanii Farului am văzut. Fără să îmi doresc să cauționez aceste ieșiri, îndrăznesc să mă gândesc și că după un ocean de pustiu pe stadioane, cauzat de pandemie, era previzibil să avem și câteva ieșiri în decor. De entuziasm prea mult dintr-o dată, poate. Sau pentru că după o pauză cum nu a mai fost până acum, în orice fel de iubire, la reluare îți mai pierzi ghidul de a-l face complet fericit pe celălalt.

Pas către oameni

Pentru toate acestea cred că următorul pas la FCSB ar trebui să fie oamenii. Și nu energie consumată în dezbateri pe fani cu CSA Steaua. Ci muncă pe teren pentru o nouă generație de suporteri. Rivalii reali pentru FCSB în provocarea asta sunt cei cu care se luptă fotbalul în general acum: industria de entertainment, social media, dezvoltarea sporturilor de întreținere și leisure.

Cu alte cuvinte, ca drumul lui Edi Iordănescu să se împlinească, are nevoie de sufletul din tribune. Sufletul se naște, nu devine suflet după marcă, blazon și palmares.

De aici încolo, e un cerc vicios, dar unul care poate fi rezolvat: rezultatele mari nasc noi generații de fani, iar acestea se obțin, de cele mai multe ori, doar cu… fani. Nu văd alt drum decât al răbdării, așadar. Cu muncă instituită nu neapărat militărește, cât pe măsura talentului. Ar fi de-ajuns.

Când va avea și sufletul în tribune, FCSB va fi o echipă redutabilă, aproape oricând. Dacă sute de mii de steliști ar fi sancționat constant și concret haosul ultimelor sezoane, nu credeți că poate nici nu se ajungea atât de târziu la ce pare să înceapă acum? La firesc?