Zi importantă în fotbalul mondial! Se joacă prima semifinală de la Campionatul Mondial: Argentina – Croația. În același timp, s-a dat un verdict dureros pentru Dinamo!
Argentina – Croația este prima semifinală care se va disputa la Campionatul Mondial din Qatar, în această seară, de la ora 21:00. Croația a făcut spectacol în tribune și rezultate pe teren. Luka Modric și compania sunt iar în prim-planul fotbalului mondial, la patru ani de la finala jucată și pierdută în Rusia. După ce au trecut de Brazilia, jucătorii lui Zlatko Dalic vor da peste un alt gigant din lumea fotbalului și vor să guste din nou din dulceața unei finale mondiale.
Această partidă se joacă deja de două zile, la nivel psihologic. Cum croații sunt o echipă care nu se teme de dueluri dure, frica este că sud-americanii vor căuta să scoată niște cartonașe pentru adversari. Această informație a fost publicată de presa croată, care susține că argentinienii au trei ținte printre jucătorii europeni. Rămâne de văzut dacă există un plan în acest sens sau croații au dorit doar să-și pună în gardă fotbaliștii.
În această seară vom avea, la Playsport LIVE, transmisie în DIRECT de la fața locului. Trimisiul special al Playsport.ro la Campionatul Mondial, jurnalistul Justin Gafiuc, ne va ține la curent cu tot ce mișcă în Qatar. Colegul nostru va relata toate evenimentele, știrile și reacțiile la cald, de dinaintea semifinalelor. Așa cum v-am obișnuit, el va încerca să răspundă și întrebărilor voastre, privitorilor noștri! La fel ca și în edițiile trecute, diseară vom merge la Doha, pentru a lua pulsul străzii și al suporterilor de la această Cupă Mondială, care devine din ce în ce mai atractivă.
Dezbatem și sentința de azi din cazul Dinamo. Fanii dinamoviști din programul Doar Dinamo București continuă seria comunicatelor cu țintă directă Nicolae Badea. Suporterii speră într-o decizie favorabilă la termenul de astăzi și trasează noi atacuri la adresa fostului partener al programului, președintele fondator al SC Dinamo 1948 SA. ”Câteva milioane de dinamoviști, din București, din județele țării și din Diaspora, așteaptă cu sufletul la gură decizia de marți, 13 decembrie, prin care să scăpăm pentru totdeauna de personajul care tot încearcă, de câteva decenii, să devină stăpân peste culori, palmares și peste tot ce înseamnă patrimoniul imens al unui club ca Dinamo”, este o parte din comunicatul DDB.
Jurnaliștii Sorin Chiriac și Cătălin Mureșanu vor fi în formă maximă și vor veni cu ultimele noutăți de la Campionatul Mondial din Qatar, dar și din fotbalul românesc. Așa cum v-am obișnuit deja, voi, cei care ne priviți, sunteți parte importantă a emisiunii Playsport LIVE! Vom intra în legătură directă cu voi, vă vom citi mesajele și vom comenta împreună semifinalele Cupei Mondiale, rezulatele din Superligă, dar și verdictul final în cazul acțiunilor de la Dinmao!
Playsport LIVE este programat în fiecare săptămână, luni, marți și vineri, de la 18:00. Emisiunea poate fi urmărită pe site-ul www.playsport.ro, pe pagina de Facebook și pe canalul nostru de YouTube: https://bit.ly/3KzyUKl.