Superliga, super-tocătorul și morișca de antrenori | Opinie de Sorin Chiriac

Sorin Chiriac 26.10.2022, 12:50
Superliga, super-tocătorul și morișca de antrenori | Opinie de Sorin Chiriac

”Pentru un club fără orizont și perspective, consumați minimum doi antrenori pe sezon!”. Acesta pare să fie motto-ul șefilor din fotbalul românesc. Fie ei pe banii lor sau pe banii cetățenilor care i-au votat primari, ori șefi de consilii locale sau județene, boșșilor din fotbalul românesc le ”plake” puterea. Și cum îți arăți puterea la club? Plătești salarii la timp, dai prime babane, angajezi scouteri, pentru a găsi fotbaliști cu potential? Aș… Dai afară antrenorul! O dată, de două ori, de trei ori, de câte ori e nevoie să… ”provoci un șoc la echipă”.

Cei 7 care au speriat vestiarul

Petrea, Balint, Croitoru, Pelici, Mihalcea, Lincar, Prepeliță. Aceștia sunt antrenorii demiși după 15 etape din Superligă. Lor li s-ar putea adăua în curând Ilie Poenaru, care nu se simte bine deloc la UTA și chiar a primit un ultimatul din partea conducerii, care i-a impus un număr minim de puncte pentru următoarele trei partide. Știm, de asemenea, că Dică și-a prezentat la un moment dat demisia, refuzată însă de patronul-antrenor Becali.

Iar lista se poate îngroșa rapid, dacă ne uităm doar la ultimele evenimente. Lui Teja i-a trecut de curând glonțul botoșenean pe la ureche și încă respiră greu. Iar Ciobi a ”ciobit-o” rău cu fosta ”lanternă roșie” Chindia, care i-a dat cu gazonul proaspăt schimbat de la Voluntari în cap. La ultimul meci,a fost scor de neprezentare, și purtătorul de cuvânt al clublui are deja pregătit un draft cu ”Mulțumim, mister…”, că nu se știe cum se trezește dom Pandele azi-mâine…

Puteau fi lejer 10…

Dacă tragem o linie, recensământul demiterilor de antrenori putea să ducă lejer spre 10 deja și doar mici detalii fac să ne oprim pentru moment la șapte. Așadar, până la finalul turului de campionat s-au provocat 7 șocuri la 7 echipe. În general, când folosești cuvântul ”șoc”, e de rău. Dar cum în fotbalul românesc totul e cu susul în jos, ”șocul” devine pozitiv, atunci când dai antrenorul afară.

De ce? Pentru că vine noul antrenor. ”Din moment ce intră noul mister în vestiar, toți jucătorii știu că au șanse egale. Cei care erau titluari de drept, trag pentru a-și păstra locurile, iar cei care au frecat tușa, trag și mai tare, pentru a-i arăta că vechiul i-a nedreptățit ținându-i pe bară”, îmi explica de curând, la Playsport LIVE, un om de fotbal. Ei, vedeți? Șocul pozitiv se produce.

Jocul prost și șocul bun

Cu ce rezultate însă? Păi haideți să vedem pe ce locuri se clasează echipele care și-au schimbat antrenorii până în această etapă. Avem așa: locurile 4 și 6 (echipe ce vor titlul), apoi 11, 12, 14, 15 și 16, adică ultimul. La prima vedere, dezastru mondial. Adică două echipe ce vor campionatul sunt pe locurile 4, respectiv 6, iar restul sunt grupate în coada clasamentului.

La o a doua vedere, mai-mai să le dai dreptate boșșilor. La FCSB și CSU Craiova, echipele sunt mai sus decât erau cu vechii antrenori. Apoi, în două cazuri, FCU Craiova și FC Argeș, abia au fost dați afară antrenorii, urmează numirea noilor tehnicieni și deci producerea șocului. Și mai special este cazul Chindiei, la care șocul la echipă a fost major. Toni Petrea are patru victorii pe linie de când a preluat echipa, ultima entuziasmantă, 3-0 pe terenul din Voluntari.

Morișca se învârte ca mecanismul unui ceas elvețian

Iar aici se deschide o altă discuție. Cea a ”moriștii” de antrenori din Superligă. Pentru că Toni Petrea este în dublu rol: mai întâi de antrenor demis de FCSB, apoi ca nou-instalat la Chindia și cel care a dat ”șocul la echipă”. Deci, care Toni era bun și care Toni era rău?

Mai departe, Croitoru a plecat cu strângeri de mâini și laude de la Craiova și până a ajuns acasă a aflat că a stricat vestiarul echipei. Dar ce să vezi? El este dorit ca antrenor la FC Argeș! Pesemne că piteștenii adoră grătarele și antrenorii cu personalitate. Nu v-ați săturat? Vă mai învârt un pic în morișcă… Prepeliță, care se încăpățânează să nu plece de la Pitești, deși nu prea are încotro, zică-se că ar fi dorit chiar de Mititelu, la Craiova. Practic, o rocadă, un schimb de șocuri la echipe între cele două cluburi.

Fără planuri, fără idei, fără viitor

Și mai am! Să nu vă mire dacă o eventuală demitere a lui Poenaru nu ar însemna o revenire la UTA a lui Balint, plecat nu de mult de la Craiova. Iar Poenaru nu prea obișnuiește să stea mult pe bară și știm că e apreciat la Voluntari, unde draftul ăla cu ”Mulțumim, mister” e în sertar… Apăi, dacă nici asta nu mai e morișcă…

Ca să tragem o concluzie, tristă din păcate, avem șocuri peste șocuri și o morișcă care se învârte ca un mecanism de ceas elvețian. Ce nu avem, totuși? Noi avem subiecte, nu e problemă! Dar ce nu au boșșii? Nu au planuri, nu zic pe termen lung, dar nici pe termen mediu, nu știu ce tipologie de antrenor se mulează pe clubul pe care îl păstoresc/finanțează și, practic, ne lasă fără viitor în fotbalul care contează…

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622