Dan Petrescu a vorbit despre eventuala preluare a echipei naționalei. CFR Cluj a câștigat cu FC Argeș, 1-0, iar ardelenii termină anul pe primul loc, cu 9 victorii consecutive.
Dan Petrescu este la un pas de conducerea echipei naționale. Antrenorul lui CFR Cluj a primit oferta din partea lui Răzvan Burleanu, care l-a vizitat la Cluj. Cu toate acestea, Neluțu Varga ar refuza să îl elibereze pe cel care a adus trei titluri în palmaresul CFR-ului.
Dan Petrescu a refuzat să vorbească despre oferta primită din partea FRF. S-a temut că va afecta parcursul echipei. CFR Cluj a încheiat anul cu o nouă victorie, 1-0 cu FC Argeș, iar acum antrenorul poate anunța decizia finală.
Imediat după ultima partidă a anului, Dan Petrescu a declarat că va urma o ultimă discuție cu Neluțu Varga, după care va da răspunsul final. 20 decembrie este data limită anunțată de Răzvan Burleanu, în negocierea cu Dan Petrescu.
Astăzi n-aș vrea să vorbesc despre acest subiect. Trebuie să mă întâlnesc cu patronul echipei. Apoi, peste o zi sau două, veți afla mai multe.
Încă n-am luat o decizie. Mă voi întâlni cu patronul echipei și vom vedea care e situația,
Dan Petrescu.
Dan Petrescu este legat de CFR Cluj de o clauză de 600 de mii de euro. FRF a anunțat că nu va plăti clauza de eliberare. Cristi Balaj este convins că Dan Petrescu nu va pleca.
„Eu zic că Dan Petrescu nu pleacă. E sub contract, are clauză de reziliere. Cum FRF nu dorește să plătească nicio clauză, lucrurile sunt clare. Dacă presa știe mai bine decât știu eu, nu am ce să comentez. Să nu ștergem cu buretele ceea ce spun eu! Jurnaliștii vor să fie lupta strânsă la vârf, de asta fac speculații.
Mie așa mi-a promis. Am acceptat această poziție în conducerea clubului fiindcă Dan Petrescu a promis că e aici 2 ani și jumătate. E un om de cuvânt, deci lucrurile sunt simple. Suntem într-o situație delicată prin apariția acestui subiect. Avem o competiție în care trebuie să ne menținem poziția”, a spus Cristi Balaj la Look Sport.