Qatar 2022 ne-a demontrat încă o dată, dacă mai era nevoie, că nouă, oamenilor, ne este frică de nou. Am tras din toate direcțiile în acest Mondial: că de ce e toamna și nu vara, că o să fie prea cald, că nu vor fi spectatori, că ce caută o Cupă Mondială printre cămile, ori că s-a dat șpagă mare ca să se joace acolo. Până la urmă, doar ultima acuză stă în picioare. Qatarezii au plătit șpăgi uriașe ca să obțină acest eveniment planetar, mituind pe toată lumea (pentru cine nu a văzut încă documentarul Netflix ”Fotbal, bani și putere” – îl recomand cu căldură). În rest, celelalte griji, în special ale noastre, europenilor, au fost demontate rând pe rând.
Am ajuns la finalul acestui Mondial și ne dăm seama că nu a fost chiar rău deloc! Ba chiar a fost bine că s-a jucat în toamnă și nu astă vară, pentru că jucătorii au fost mai în vână. Cald nu a fost nici pe stadioane, dotate cu aer condiționat, nici măcar pe străzi. Arșiță a fost în SUA 94 și sunt șanse mari să fie și la Campionatul din 2026.
Aș putea găsi chiar un mare plus Qatarului: zero incidente pe stadioane și chiar pe străzi! Deși au fost sute de mii de spectatori din toate colțurile lumii, sud-americani, nord-americani, europeni, asiatici și australieni, legile stricte de acolo și poate chiar prețurile prohibitive la alcool ne-au privat de știrile cu incidente, bătăi, scandaluri ori răniți. Din acest punct de vedere, cred că acești qatarezi ne-au oferit chiar o lecție. Da, știu, noi suntem europeni evoluați și avem drepturi. Dar nu ar fi rău să acceptăm că ”law and order” se aplică mai bine la ei.
Dacă din punct de vedere organizatoric a fost bine spre foarte bine, din punct de vedere sportiv a fost aproape perfect! Am avut parte de multe meciuri spectaculoase, de răsturnări de scor, de eliminări surprinzătoare și de revelații. Cea mai mare a fost, bineînțeles, naționala Marocului, care a fost atât de aproape de o finală istorică. O finală pe care, ca de obicei, o vor juca cei mari.
Pe de o parte, avem Argentina, dublă campioană mondială, în 1978 și în 1986, care joacă a cincea finală de Mondial din istorie. 2014 este cea mai recentă prezență în ultimul act al competiției și poate ce mai usturătoare înfrângere, în fața Germaniei, cu Maradona selecționer și Messi căpitan de echipă. Atunci era la apogeu, acum Leo este la apusul carierei pe care și-o poate încununa cu un titlu mondial. De cealaltă parte, avem campioana mondială en-titre, Franța, echipa noului star planetar care este deja Kylian Mbappe. Dacă ”cocoșii” vor triumfa, ar fi pentru a treia oară în istorie când o echipă națională câștigă două Mondiale consecutive. Totuși, ar fi pentru prima dată în istoria modernă, ținând cont că Italia o făcea în 1934 și 1938, iar Brazilia în 58 și 62, cu Pele pe teren.
Și așa cum nu ne place noul, noi, oamenii, suntem înnebuniți după simplificări. Deși acest Mondial ne-a demontrat o dată în plus că fotbalul este un sport de echipă, de dragul titlurilor reușite (sau nu) reducem totul la duelul dintre lideri. Iar din acest punct de vedere, recunoaștem că ne doream cu toții o finală Messi – Ronaldo. Coloșii care au dominat fotbalul planetar în ultimii 15 ani cu cea mai longevivă rivalitate din istoria acestui sport era musai să-și măsoare forțele în finală. Un ”final countdown”, care apare obsesiv în filmele de la Hollywood.
Aceleași filme care fac apologia muncii și a dorinței împinsă la extrem, ca secrete ale succesului. Este rețeta propusă de marocanii senzaționali care i-au eliminat pe portughezii ce își făceau planuri deja pentru semifinala cu Franța. Nu a fost să fie Messi vs. Ronaldo. Va fi însă Messi vs. Mbappe. Astfel că, în loc de thrillerul Mondial ”Bătălia finală” vom avea drama ”Predarea ștafetei”. Sigur, Kylian este deja campion Mondial și dacă va fi pentru a doua oară, va avea de două ori mai multe trofee supreme cât Messi și Ronaldo la un loc. Ba mai mult, și ani mulți în față că să câștige și altele… Doar că fotbalul nu este doar despre asta!
P.S: Și, ca o ironie a sorții, iată că patronii clublui qatarez PSG îi au în finala mondială pe starurile lor supreme – cea la apus și cea în apogeul carierei. Le-a ieșit, ce să mai…