Trei jucători de la Universitatea Craiova au fost propuși pentru cluburile din Serie A, de către șeful departamentului de scouting al clubului, italianul Alessandro Casaglia.
Alessandro Casaglia are foarte multe conexiuni în țara sa natală, iar acest lucru ar putea să o ajute pe Universitatea Craiova, din mai multe perspective. Poate „depista” jucători valoroși pentru formația lui Corneliu Papură, aflată în lupta pentru titlu, dar poate și propune jucătorii din Bănie cluburilor din Italia.
Într-un interviu acordat italienilor de la CMIT TV din Italia, Alessandro Casaglia, a vorbit despre fotbalul românesc și proiectul de la Craiova, dar și alte subiecte.
Sunt foarte onorat să lucrez la Craiova. Piața românească se află în vizorul celei italiene. De-a lungul anilor, majoritatea semnăturilor au obținut rezultate excelente în Serie A, precum Ștefan Radu sau Cristi Chivu, a declarat Casaglia.
Ultimul jucător transferat în Italia este chiar Valentin Mihăilă, pentru care Parma a plătit Craiovei aproximativ 8,5 milioane de euro. Fostul oltean a reușit să și marcheze pentru Parma, în înfrângerea cu Lazio, din Cupa Italiei, scor 1-2.
A ajuns la Parma pe o sumă pe măsura valorii sale și, după o perioadă de acomodare, își va arăta calitățile, a completat Casaglia.
Întrebat pe cine ar propune spre Italia din Liga 1, Casaglia a răspuns:
Dacă italienii ar vrea să cumpere jucătorii de la Cluj și FCSB, ne-ar face o mare favoare. Sunt adversarii noștri pentru campionat. Naționala României de tineret prezintă jucători foarte talentați. Vlădoiu și Bancu sunt două piese esențiale pentru noi, alături de Cicâldău, care este cel mai cunoscut internațional. Avem nevoie de ei pentru a câștiga campionatul, dar în luna iunie sunt disponibili pe piață, dacă vreun club din Italia vrea să-i cumpere, a conchis italianul.
În aceste zile, Universitatea Craiova poartă negocieri cu mijlocașul italian al celor de la SPAL, Alessandro Murgia. Oltenii și l-ar dori foarte mult pe jucător, însă italienii speră să obțină o sumă aproximativă cu cea investită în jucător în 2019. Atunci, SPAL a plătit celor de la Lazio Roma 4 milioane. Ajuns în dizgrația formației din Serie B, conducerea speră să obțină în schimbul fotbalistului cel puțin 2,5 milioane de euro. O sumă mult prea mare pentru posibilitățile Universității Craiova.
Alessandro Murgia s-a născut pe 9 august 1996, la Roma, și este un produs al academiei lui Lazio Roma. Avea să debuteze în echipa de seniori la 20 ani, fiind considerat un jucător de mare perspectivă. A strâns 49 de meciuri pentru echipa sa de suflet. De asemenea, a jucat pentru naționalele de juniori și tineret ale Italiei.
În acest sezon, din 14 prezențe pe care le-a adunat pentru SPAL, a fost titular doar de cinci ori. În ultimele trei etape din Serie B, Alessandro Murgia a fost rezervă neutilizată.