Radu Drăgușin, care a împlinit în luna trecută 19 ani, a obținut un trofeu extrem de important. Fundașul central a fost desemnat cel mai bun tânăr jucător de la Juventus.
Surprinzător sau nu, Radu Drăgușin a devenit favoritul experților și al fanilor, cel puțin așa arată publicația Giovani Bianconeri.
Radu Drăgușin a evoluat în patru partide în acest sezon pentru formația antrenată de Andrea Pirlo. A luat parte la câte una în Champions League și în Serie A și două în Cupa Italiei, ambele din postura de titular.
Modul în care românul a jucat în aceste meciuri i-a impresionat pe fanii lui Juventus. Și jurnaliștii străini s-au arătat surprinși de jocul său. Așa se face că Drăgușin a primit un trofeu care atestă faptul că este un jucător apreciat la campioana Italiei.

Radu Drăgușin a primit titlul de cel mai bun tânăr jucător al lui Juventus în 2020. Titlul a fost oferit de publicatia anterior menționată. Internaționalul român U21 a obținut 311 puncte, mult mai mult decât mijlocașul ofensiv Nicolo Fagioli, care a fost votat de 264 de persoane. La rândul său, atacantul Elia Petrelli a obținut 206 puncte. Acesta a fost vândut la Genoa în ianuarie, pentru 8 milioane de euro.
La sondaj au participat jurnaliști, impresari și chiar antrenori sau fotbaliști aflați încă în activitate.
Născut în București, pe 3 februarie 2002, Radu Drăgușin a ajuns la Juventus la vârsta de 17 ani, în 2018, după ce și-a arătat calitățile în țara sa, la clubul Regal. După ce și-a făcut un nume la echipa Primavera, Drăgușin a fost promovat imediat la echipa U23, cu care a început sezonul. Totuși, a fost rapid inclus de Pirlo în lotul primei echipe, debutând în meciul Juventus – Dinamo Kiev, din grupele Champions League. Apoi a apărut în Serie A, pe 13 decembrie, la meciul Genoa – Juve 1-3. A mai apărut și în două meciuri din Cupa Italiei, cu Genoa și Spal.”, au scris jurnaliștii italieni despre Radu Drăgușin.
Fundașul în vârstă de 19 ani a încheiat tot pe primul loc și la sondajul realizat în rândul fanilor, unde a obținut 508 voturi. Pe podium au mai fost Nicolo Fagioli, cu 72 de voturi, și Filippo Ranocchia. Acesta din urmă a obținut doar 52 de voturi.