U. Cluj pierde trei puncte colosale în Liga II, după ce FRF a anunțat decizia finală în cazul meciului cu Farul Constanța. „Șepcile roșii” au fost în imposibilitatea de a juca partida la data programată, din cauza cazurilor de Covid-19. În concluzie, partida din runda cu numărul 11 a fost câștigată la „masa verde” de Farul Constanța, scor 3-0.
U. Cluj a pierdut la „masa verde” meciul cu Farul Constanța. Decizia luată de Comisia de Disciplină și Etică a FRF o „îngroapă” pe U. Cluj în partea inferioară a clasamentului, cu doar trei etape înainte de final.
„Sepcile roșii” erau la doar un punct distanță față de prima poziție de playoff, însă acum lucrurile se schimbă puțin în clasament.
Cu cele trei puncte obținute, Farul Constanța face un total de 28 de puncte și urcă de pe 11 până pe 5 în Liga II. De partea cealaltă, U. Cluj va coborî o poziție de pe 9 pe locul 10.
În acest context, șansele Universității Cluj de a mai promova scad considerabil. Echipa antrenată de Costel Enache mai are doar două meciuri de jucat din sezonul regular. În următoarea rundă, U. Cluj primește vizita liderului FC U Craiova, iar în ultima etapa pe cea a Petrolului Ploiești.
Respinge plângerea AS FC Universitatea Cluj, ca neîntemeiată
Admite sesizarea Departamentului de Competițiia FRF
În baza art. 79/9 coroborat cu Principiul 4 din Principiile de desfășurare a competițiilor în sezonul 2021/2021 cu aplicarea art. 34 din RD, clubul AS FC Universitatea Cluj se sancționează cu Forfait (3-0 în favoarea AFC Farul Constanța)”, se arată în decizia Comisiei de Disciplină și Etică a FRF.
În acest moment, pe locurile de playoff sunt FC U Craiova, ASU Poli Timișpara, Csikszereda, Dunărea Călărași, Farul Constanța și Viitorul Târgu Jiu. Lucrurile se pot schimba dramatic în ultimele trei runde, lupta pentru playoff fiind una extrem de strânsă.
Cu toate acestea, decizia anunțată de FRF a produs câteva schimbări în clasament. Oficialii echipei clujene au răbufnit printr-un comunicat oficial:
În urma acestei decizii, ”U” ajunge pe poziția a 10-a în clasamentul Ligii a II-a.
Acesta este cea mai recentă dintr-o mai lungă serie de decizii luate împotriva FC Universitatea Cluj – trei doar în ultimele opt zile! – care au influenţat, în defavoarea clubului nostru, lupta pentru locurile de play-off şi ne-au împiedicat să ajungem în semifinalele Cupei României”, se arată într-un comunicat postat pe fcucluj.ro.
Clasamentul actualizat după ce U. Cluj a pierdut la „masa verde” cu Farul.