Florin Tănase este dorit de Al Ain, în Emiratele Arabe Unite, și ar putea pleca de la FCSB în această iarnă. Totuși, Galatasaray insistă pentru jucătorul român, iar turcii au anunțat cât e dispusă să ofere echipa lui Fatih Terim.
Florin Tănase a fost în centrul atenției în ultima victorie a FCSB, 2-1 cu UTA. Căpitanul roș-albaștrilor a transformat cele două penalty-uri, acordate cu mare ușurință de arbitrul Marian Barbu.
Florin Tănase continuă și în acest sezon forma excelentă de anul trecut, când a câștigat titlul de golgheter cu 24 de reușite. Mijlocașul are deja 7 goluri în dreptul său, suficient pentru a atrage atenția.
Jucătorul a recunoscut după meciul cu UTA că este în negocieri cu o echipă din Emiratele Arabe. Din câte se pare, Al Ain ar fi gata să ofere 3 milioane de euro, clauza de reziliere a jucătorului.
Cu toate acestea, și Galatasaray este interesată de aducerea românului. Încurajat de succesul transferurilor lui Alex Cicâldău și al lui Olimpiu Moruțan, Fatih Terim are o adevărată listă cu ținte din Liga 1.
Turcii anunță și ultima sumă pe care ar fi gata să o ofere CimBom. Este vorba de 2 milioane de euro. Totuși, Sportifcumleler notează, greșit, că Tănase va intra în ultimele 6 luni ale contractului la FCSB.
Fotbalistul adus de Gigi Becali de la Viitorul Constanța (actuala Farul – n.r) tocmai și-a prelungit contractul. Are o înțelegere până în 2024.
Nu putem face calcule. Îl avem pe Tănase căpitan sau 3 milioane de euro. Dacă dă cineva 2,9 milioane de euro, nu discutăm. Dacă achită clauza, discutăm. Clar, 3 milioane de euro!
Mihai Stoica
„Avem nevoie de acest tip de jucător. Este ideal ca aripă stângă sau în centru, dar este o foarte bună alternativă și în atac. Are 27 de ani și multă experiență. Nu va crește prea mult media vârstei, costul va fi accesibil și va aduce experiență. Este o oportunitate pură”, scrie sursa citată.
Sunt discuții în Emirate, dar momentan sunt focusat 100% pe cele trei meciuri rămase. Deocamdată sunt aici, există discuții, dar vom vedea după Sărbători.
Florin Tănase
Gaz Metan Mediaș, Rapid și Sepsi sunt ultimele trei adversare ale FCSB în acest final de an. Echipa lui Gigi Becali va demara în 2022 cu meciul meciurilor. FCSB – CFR Cluj, partidă care poate decide lupta la titlu, este programată pe 22 ianuarie.