Un nou scandal uriaș cu Ryan Giggs în prim-plan. Și-ar fi înșelat prietena cu soția unui jucător de cricket

Olteanu Ștefan 19.08.2022, 23:56
Un nou scandal uriaș cu Ryan Giggs în prim-plan. Și-ar fi înșelat prietena cu soția unui jucător de cricket

Kate Greville pare hotărâtă să îl distrugă pe Ryan Giggs cu orice preț, iar fostul mijlocaș de legendă al lui Manchester United este în prim-planul unui nou scandal uriaș. Giggs este acuzat că ar fi înșelat-o pe Kate cu soția unui jucător de cricket.

„E măritată, dar știai! Te culcai cu ea în turneu la Washington”. Un nou scandal uriaș cu Ryan Giggs în prim-plan

Implicat într-un episod de violență domestică, Ryan Giggs și-a dat demisia din funcția de selecționer al Țării Galilor în luna iunie a acestui an, iar acum este în prim-planul unui nou scandal uriaș.

Totul a pornit din toamna anului 2020. Mai exact, la data de 1 noiembrie 2020, la reședința lui Giggs a fost chemată poliția, deoarece prietena lui de pe atunci, Kate Greville, a fost agresată. Giggs a implorat-o pe aceasta să nu cheme poliția, susținând că acest lucru „îl va ruina pe el și cariera sa”. Kate nu s-a lăsat impresionată, iar de atunci a început decăderea lui Giggs.

În luna august a acestui an a început oficial procesul dintre Ryan Giggs și Kate Greville, iar femeia a făcut câteva dezvăluiri șocante în fața juraților. Ea a explicat cum a fost lovită de fostul jucător al lui Manchester United: „A venit și mi-a dat un cap în gură fără niciun motiv”, a spus, printre altele, Kate Greville.

Între timp, se pare că în cadrul procesului a avut loc o nouă înfățișare, iar lui Ryan Giggs i se aduc alte acuzații.

Înainte de a fi agresată, Kate Greville era hotărâtă să se despartă de Giggs. Ea era convinsă că a fost înșelată cu mai multe femei și nu dorea ca relația să mai continue. În acest context, i-a scris o scrisoare lui Giggs, intitulată „Ultimul rămas bun”.

Această scrisoare a fost citită în fața juraților, iar Giggs este acuzat că a înșelat-o pe Kate cu nu mai puțin de 12 femei. Interesant este că una dintre aventurile lui Giggs s-ar fi consumat cu soția unui jucător de cricket:

„Instinctul mi-a spus mereu că nu pot avea încredere în tine. Că ești un mincinos compulsiv și un trișor în serie. Am știut mereu în adâncul sufletului, dar nu am crezut. Am vrut să cred lucruri pe care mi le-ai spus și te-am iubit cu adevărat. Dar îmi spuneai lucruri pe care le spuneai și altor femei. Nu sunt specială”, se arată în scrisoarea citită de Kate, potrivit The Sun.

Soția jucătorului de cricket s-ar numi Steph

În continuare, Kate a vorbit despre aventura dintre Giggs și Steph, presupusa soție a unui jucător de cricket:

„Știam totul despre ea. E măritată, dar tu știai asta. Făceai sex în turneu cu ea la Washingon”, a continuat Kate.

De asemenea, fosta parteneră a lui Giggs a mai menționat numele unei femei, Helen. Despre aceasta a spus că a avut o relație serioasă cu Giggs, în timp ce alegea să se culce și cu ea.

Printre numele pe care le-a mai avansat Kate în scrisoare se mai regăsesc Zara, Natalie, Susie, Kelly sau Charlotte.

Giggs a recunoscut că este un bărbat infidel

O mărturie la fel de șocantă a venit și din partea lui Ryan Giggs. Avocatul apărării l-a întrebat pe fostul mijlocaș de pe Old Trafford:

„Ești cunoscut în articolele de știri ca fiind un bărbat infidel. Este această reputație justificată.

Giggs a răspuns că este un „cuceritor înnăscut” și apoi a confirmat: „Da”. De asemenea, Giggs a recunoscut că nu i-a fost fidel niciunei partenere în toată viața.

Întrebat dacă și-a mințit fosta soție vreodată, pe Stacey Giggs, el a răspuns: „Da, am făcut-o… De multe ori”.

În încheierea mărturiei, Ryan Giggs a transmis că nici măcar căsătoria nu l-ar putea face să reziste tentației de a se culca cu alte femei.

În ciuda celor menționate, Ryan Giggs neagă toate acuzațiile de agresiune care i se aduc. Procesul dintre Ryan Giggs și Kate Greville este în plină desfășurare și va continua.

Ryan Giggs a evoluat întreaga carieră de seniori pentru Manchester United, în intervalul 1991 – 2014. El este unul dintre cei mai emblematici jucători din istoria clubului de pe Old Trafford.

Pe banca tehnică a Țării Galilor, Giggs s-a aflat din ianuarie 2018 și până în iunie 2022, când a fost demis din cauza procesului.

VIDEO. Top 10 cele mai frumoase goluri marcate de Giggs în tricoul lui United:

Urmăriți Playsport.ro și pe