Meciul dintre FC Voluntari și FCSB din etapa a 9-a a play-off-ului Ligii 1 nu se va putea disputa pe stadionul „Anghel Iordănescu” de lângă București din cauza faptului că ilfovenii vor demara lucrări de înlocuire a gazonului. Astfel, partida care se poate dovedi crucială pentru echipa patronată de Gigi Becali urmează să se joace pe o altă arenă.
Inițial, au fost luate în calcul variantele Ploiești, Giurgiu sau Giulești, dar în cele din urmă se pare că cei de la Voluntari au optat pentru o altă soluție. Potrivit gsp.ro, meciul FC Voluntari – FCSB ar urma să se joace pe Arena Națională.
Această decizie ar putea fi privită și ca un sprijin pe care finul Florentin Pandele, primarul orașului Voluntari, i-l face nașului Gigi Becali. Este evident că FCSB va avea parte de o susținere importantă la acest meci, în condițiile în care Arena Națională reprezintă stadionul pe care FCSB își desfășoară în mod tradițional în ultimii ani partidele de pe teren propriu.
Pe de altă parte, acest meci poate reprezenta o rețetă financiară de mare succes pentru cei de la Voluntari. Aceștia nu se bucură de o prezență consistentă a fanilor la meciurile de pe teren propriu și astfel și încasările sunt aproape inexistente din acest punct de vedere.
Media de spectatori a echipei antrenate de Liviu Ciobotariu la meciurile de pe teren propriu din acest sezon este de doar 380. Astfel, clubul ilfovean a încasat doar 6000 de euro în această stagiune din această sursă de venit.
Acum însă, ilfovenii au șansa să obțină o sumă importantă în urma meciului cu FCSB. În condițiile în care echipa roș-albastră va reuși să rămână în plasa liderului CFR Cluj și după etapa a 8-a, este de așteptat ca fanii vicecampioanei să se prezinte în număr mare la stadion pentru meciul cu FC Voluntari. Astfel, încasările ar urma să fie destul de mari pentru clubul de lângă București.
Meciul FC Voluntari – FCSB va fi cel mai probabil ultimul jucat pe Arena Națională în acest sezon de Liga 1. Cel mai mare stadion al țării a fost închiriat de organizatorii festivalului Saga, exact în perioada în care trebuie să se joace partida dintre FCSB și CFR Cluj.
Astfel, clubul lui Gigi Becali trebuie să găsească o variantă pentru a juca acest meci care se poate dovedi a fi cu titlul pe masă. După ce au primit din nou interzis pe noul stadion Steaua, roș-albaștrii se pare că au rămas la varianta Buzău. Asta după ce și varianta Giulești a fost vehiculată în ultimele zile.