VIDEO. Fanii FCSB au creat atmosferă pe Calea Giulești. Cum au dominat fondul sonor înainte de meci

Gabriel-Alexandru Ioniță / 24.07.2022, 21:09
VIDEO. Fanii FCSB au creat atmosferă pe Calea Giulești. Cum au dominat fondul sonor înainte de meci

Fanii celor de la FCSB au ajuns pe Calea Giulești cu circa două ore înaintea startului meciului cu Rapid, din etapa a doua a SuperLigii. Peluza Nord a primit în cele din urmă doar 600 de bilete din partea clubului alb-vișiniu pentru această partidă, din rațiuni de securitate, după cum a explicat Victor Angelescu. Chiar și așa, Peluza Nord, condusă de liderul Gheorghe Mustață, și-a făcut din plin simțită prezența în jurul noii arene din Giulești înaintea meciului.

VIDEO. Peluza Nord FCSB, show pe Calea Giulești înaintea derby-ului cu Rapid

Îmbrăcați în negru și escortați de Jandarmerie, fanii FCSB au înaintat spre stadion în timp ce au cântat și au scandat pentru echipa lor, dar și contra rivalilor. Este pentru prima dată când Peluza Nord este prezentă pe noua arenă a Rapidului, de când aceasta a fost inaugurată. Iar roș-albaștrii au dorit să marcheze într-un mod special acest moment. Din păcate, postarea pe care au făcut-o ei pe rețelele de socializare a inclus și un derapaj rasist, fapt ce nu este de dorit la un astfel de eveniment.

Fanii FCSB au o revanșă de luat față de rivalii lor din Giulești. Aceștia din urmă au aflat cu o zi înaintea meciului direct ce coregrafie au pregătit roș-albaștrii, fapt care este considerat poate cea mai mare umilință posibilă în fenomenul ultras.

Echipele de start la derby-ul dintre Rapid și FCSB

Rapid: Moldovan – J. Morais, Săpunaru, Dr. Grigore, Fl. Ștefan – Kait, Crepulja, Ioniță II – Sefer, Dugandzic, Costache
Rezerve: Drăghia, Onea, P. Iacob, Ignat, Papeau, Pănoiu, Despa, Ciobanu, D. Iordache
Antrenor: Adrian Mutu

FCSB: Târnovanu – Ov. Popescu, Bouhenna, Dawa, Radunovic – Oaidă, Edjouma, Fl. Tănase – Cordea, I. Stoica, Fl. Coman
Rezerve: A. Vlad, Șut, Oct. Popescu, Lixandru, Tamm, Fl.Achim, Olaru, Pantea, Musi
Antrenor: Toni Petrea

Becali i-a retezat aripile lui Octavian Popescu. Decizie drastică luată chiar înainte de meciul cu Rapid