VIDEO. Fotbalist reținut de poliție în timp ce se afla pe teren. Imaginile fac înconjurul planetei

Moldoveanu Camelia / 06.10.2021, 18:49
VIDEO. Fotbalist reținut de poliție în timp ce se afla pe teren. Imaginile fac înconjurul planetei

Imagini șocante dintr-un meci de fotbal. Un jucător a fost reținut de poliție chiar în timp ce se afla pe teren pentru că l-a lovit pe arbitru până l-a lăsat inconștient. Anchetatorii au declarat că centralul ar fi putut să moară.

A fost la un pas să-l omoare pe arbitru

Meciul Guarani – Sao Paolo-RS o să rămână în istoria fotbalului pentru un moment îngrozitor petrecut în minutul 59, la scorul de 1-0 pentru prima echipă menționată.  Fundașul brazilian William Ribeiro (30 de ani), component al echipei aflate în dezavantaj, și-a ieșit fin minți după o decizie a centralului.

Fotbalistul care joacă în Seia A2, o ligă regională din sudul Braziliei, l-a lovit printr-un croșeu pe arbitru. Centralul a căzut la pământ iar fotbalistul a continuat lovindu-l cu piciorul. Șutul a fost unul foarte puternic, lăsând victima inconștientă. O ambulanță a pătruns direct pe teren, iar fotbalistul a fost îndepărtat de fotbaliștii echipei adverse.

FutebolNews menționează faptul că William Ribeiro nu s-a oprit acolo. În timp ce arbitrul era inconștient, fundașul a sărit iar la bătaie. A doua victimă fiind un jucător advers.

Fotbalistul a fost reținut de poliția chiar pe teren

Comentatorii sportivi erau în stare de șoc, iar fotbaliștii de pe teren au solicitat îngrijiri medicale de urgență. Pe lângă medici, și-au făcut apariția și forțele de ordine.

Ce? Ce a făcut? L-a lovit direct în față. Se vede pe imagini cum l-a agresat pe arbitru. L-a lăsat inconștient. Arbitrul este inconștient. Au chemat ambulanța.”, au spus comentatorii.

S-a deschis o anchetă, iar responsabilul de acest caz a mărturisit că victima a fost la un pas de moarte. William Ribeiro ar putea fi condamnat la închisoare pentru tentativă de omucidere.

Arbitrul a fost lovit când era la pământ, fără apărare. Ar fi putut să moară sau să sufere leziuni cerebrale grave”, a spus comisarul responsabil cu ancheta.

Sao Paolo-RS l-a concediat imediat pe fotbalist, fapta lui fiind una inacceptabilă și probabil și cea care o să-i încheie cariera. Clubul și-a cerut scuze public pentru incident.

Chiar în ziua în care Sao Paolo-RS aniversa 113 ani de la înființare, clubul nostru s-a confruntat cu unul dintre cele mai triste episoade din istorie. Ne pare foarte rău și suntem profund rușinați. Ne cerem scuze arbitrului accidentat și familiei acestuia. Contractul fotbalistului-agresor a fost reziliat”, se arată în comunicatul clubului brazilian.