VIDEO. Trei decenii de la bijuteria reușită de Gică Hagi în La Liga. Cum i-a vrăjit „Regele” pe fanii lui Real Madrid

Gabriel-Alexandru Ioniță / 13.01.2022, 18:58
VIDEO. Trei decenii de la bijuteria reușită de Gică Hagi în La Liga. Cum i-a vrăjit „Regele” pe fanii lui Real Madrid

Gică Hagi s-a transferat de la Steaua la Real Madrid în 1990 în schimbul sumei de 4.3 milioane de euro. „Regele” a petrecut doar două sezoane pe Santiago Bernabeu, suficient însă pentru a rămâne în istoria clubului blanco.

El a câștigat cu formația din capitala Spaniei două Supercupe, dar, mai presus de acestea, a rămas în memoria fanilor Realului grație unor goluri extrem de spectaculoase marcate pentru madrileni. De la o astfel de reușită s-au împlinit 30 de ani pe data de 12 ianuarie 2022.

S-au împlinit 30 de ani de la cel mai important moment pe care Gică Hagi l-a trăit în tricoul celor de la Real Madrid

Pe 12 ianuarie 1992, Real Madrid, cu Hagi titular, a jucat pe teren propriu contra celor de la Osasuna. Madrilenii s-au impus cu scorul de 5-2, iar fotbalistul român a reușit o „dublă”.

Primul dintre aceste două goluri, cel care a dus scorul la 2-0 a fost cu totul special. În minutul 32 Hagi a interceptat o minge la mijlocul terenului, l-a văzut pe portarul advers ieșit din poartă și nu a stat pe gânduri, reușind poate cel mai frumos gol din cariera sa.

În mod evident, reușita sa i-a făcut pe comentatorii spanioli ai acelui meci să se întreacă în epitete la adresa fotbalistului român. Unul dintre ei chiar a exclamat atunci: „Detaliu de finețe, numai un jucător de clasa lui îl putea reuși. Micul Maradona român”.

Și „Regele” și-a adus aminte de acest moment special pentru el

La împlinirea a 30 de ani de la acest eveniment memorabil, Gică Hagi a postat un mesaj pe Facebook, în care a ținut să sublinieze cât de mult înseamnă pentru el această reușită.

Un gol pe care nu o să-l uit vreodată”, a transmis „Regele”.

 

Această reușită nu a rămas singura de acest gen pentru Hagi în Spania. Pe 11 decembrie 1994, pe vremea când juca pentru Barcelona, el a marcat din nou de la o astfel de distanță contra celor de la Celta Vigo.

Atunci catalanii s-au impus în deplasare cu scorul de 4-2. Singura problemă a fost că în acel moment pe stadion se așternuse o ceață extrem de densă. Astfel încât reușita de excepție a lui Hagi nu s-a văzut foarte bine la televizor.

Gică Hagi a dat lovitura și a achiziționat unul dintre cei mai importanți jucători din Liga I. Transferul este oficial