Campion al Chinei cu Jiangsu Suning, Cosmin Olăroiu a strâns o avere impresionantă de-a lungul carierei. Zeci de milioane de euro a strâns Oli din fotbal, însă nu aceasta e cea mai nare satisfacție a antrenorului român.
Cosmin Olăroiu a făcut senzație departe de casă, tocmai în China, acolo unde a dat lovitura în toamna anului trecut. Antrenorul român a triumfat cu echipa sa, Jiangsu Suning, în Superliga de fotbal din China. O performanță istorică pentru gruparea pe care o antrenează din 2018. Și asta pentru că a fost primul titlu din istoria celor de la Jiangsu Suning. Iar în dreptul performanței stă scris, mare, numele lui Cosmin Olăroiu. Un antrenor cu personalitate, care a făcut avere din fotbal. Zeci de milioane de euro strânse de Olăroiu de-a lungul carierei. Antrenorul român a recunoscut în direct că s-a îmbogățit. Averea sa este cotată de Top 300 Capital la 46 de milioane de euro.
„Eu m-am îmbogățit în străinătate. Recunosc lucrul ăsta! Dar am căpătat o experiență fantastică în acești ani, am avut posibilitatea să interacționez cu diferite culturi, cu diferiți oameni și asta m-a ajutat să mă dezvolt ca om, să cresc, să înțeleg anumite lucruri pe care nu aveam posibilitatea să le pătrund dacă aș fi stat aici. Și asta cred că e cea mai mare bogăție”, a dezvăluit Cosmin Olăroiu, în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu”.
Cosmin Olăroiu are un salariu de șapte milioane de euro pe sezon la Jiangsu Suning. Sumă la care se adaugă și importante bonusuri de performanță. Înțelegerea este valabilă până în 2022, dar antrenorul român le-a dat un ultimatum patronilor. Va continua doar dacă va primi întăriri importante pentru a se putea bate pentru noi trofee.
„Sunt de trei ani la acest club şi când am venit mi-au promis că mă vor susţine în orice fel pentru a duce echipa în Liga Campionilor. Din nefericire, această susţinere nu a venit niciodată, deloc. Opt jucători care au jucat finala CSL au evoluat şi în primul meci cu Guanghzou când am venit aici. Guangzhou mai are doar doi sau trei jucători în lot care au evoluat atunci. Vreau să câştig şi voi merge mereu acolo unde există dorinţă de victorie, la cluburi care au această dorinţă. De obicei, când nu văd acest lucru, nu îmi place să mai rămân”, declara Cosmin Olăroiu pentru The Asian Game.
Cosmin Olăroiu a primit un bonus de 2,5 milioane de euro pentru cîștigarea titlului în China, cu Jiangsu Suning.