Este scandal la Dinamo, chiar în ziua derbi-ului cu Rapid. În timp ce Dusan Uhrin încearcă să obțină un rezultat la revenirea pe banca „câinilor”, suporterii au războiul lor. Nu cu rivalii de la Rapid ci cu noul acționar principal, de la Dinamo. Dorin Șerdean a obținut o primă victorie în instanță, unde a reclamat modul în care a fost îndepărtat din funcția de președinte.
Suporterii de la DDB nu îl iartă pe Șerdean și îl ironizează pe acesta. În plus, au promis că nu vor ceda lupta nici în justiție.
Dorin Șerdean a raportat o nouă victorie și, după ce a reușit să devină administratorul firmei Lotus, acționarul majoritar (72%) al SC Dinamo 1948 SA, sâmbătă, a câștigat și procesul prin care a cerut repunerea în funcția de președinte al clubului. Dinamo trebuie să-i achite salariile restante. Administratorul judiciar are drept de recurs, însă, până atunci, fostul președinte trebuie trecut în tabelul creditorilor cu toate salariile de la data în care a devenit președintele clubului, august 2020.
Suporterii din cadrul DDB au reacționat imediat și anunță că procesul va continua.
Avem încredere în justiție. Unul dintre membrii găștii spaniole a preluat coaforul de la un confrate în rele. Șerdean este acum patronul Lotus, devenind astfel acționar la Dinamo. Același Șerdean a primit și o decizie favorabilă din partea justiției, potrivit căreia Dinamo trebuie să il repună în funcția pe care o deținea la club și să îi achite câteva salarii. E OK. Acționarul (Lotus) nu mai trebuie acum decât să vireze banii în club, pentru ca departamentul de contabilitate să-i poată emite ordinul de plată pentru acele salarii.
Redevenind serioși, mărturisim că nu «înțelegem” cum o Instanță din România a eșuat în a înțelege că acest individ a făcut parte din șleahta cu alură de grup infracțional care a încercat să falimenteze Dinamo. Nu înțelegem din punct de vedere moral, sigur că da, altfel știm că este vorba de un litigiu de muncă și s-a judecat ca atare.
Decizia în cazul Șerdean nu este definitivă, astfel că Dinamo va face apel. Lupta noastră pentru Dinamo este una de anduranță, câinilor, s-a arătat în comunicatul emis de DDB
Ioan Andone nu crede că fostul asociat al spaniolului poate ajuta clubul și chiar l-a acuzat grav, la Playsport Live.
Nu văd nimic bun între Cortacero și Șerdean, cred că sunt manevre la mijloc. Este ceva necurat acolo. Fără DDB, clubul nu mai exista acum. Șerdean și Cortacero au făcut un jaf. Au adus fotbaliști cu salarii uriașe, de 30.000 de euro, iar ei nu aveau bani. Cred că s-au gândit că vine DDB și dă milioane, iar ei câștigă, prin comisioane. Eu așa văd din afară, că au venit la jefuit, a comentat fostul mare fundaș