Alexandru Ioniță II (27 de ani) a fost suspendat încă o dată de Agenția Națională Anti – Doping, din cauză că jucătorul ar fi încălcat interdicția inițială. Mijlocașul va rata începutul de campionat. Rapid va juca în primele două etape cu CFR Cluj și cu FCSB
Rapidul are parte de un start de sezon de-a dreptul trepidant. Giuleștenii rămân cu interdicția la transferuri, după ce Tribunalul București a respins solicitarea clubului împotriva FRF, după cum Playsport a informat în exclusivitate. Mai mult, din urmă ar putea să vină un val uriaș de datorii. Playsport a prezentat cazul care poate provoca un mic cutremur în Giulești.
Iar veștile negative nu se termină aici pentru Adi Mutu și compania. Antrenorul nu l-a folosit pe Alex Ioniță în primele două amicale din Austria, iar motivul pare a fi unul de natură foarte gravă. Potrivit Gsp, mijlocașul a fost suspendat a doua oară de Agenția Națională Anti-Doping.
Se pare că jucătorul ar fi încălcat interdicția inițială, în urma căreia nu ar fi avut voie să se antreneze în vreun club afiliat FRF. Potrivit sursei amintite, jucătorul s-a antrenat pe stadionul Dinamo, sub supravegherea lui Constantin Niculae, tatăl lui Marius Niculae, în timpul suspendării inițiale.
Noua interdicție primită de jucător este valabilă până pe data de 15 iulie, când este programat startul noului sezon. Cel mai probabil, jucătorul va rata primele două partide, cu CFR Cluj și FCSB.
Alex Ioniță a fost suspendat un an pentru dopaj pe când juca pentru Astra Giurgiu. Kehinde Fatai, Takayuki Seto și Alex Ioniță au fost prinși în vârtejul unui caz intens mediatizat. Cei trei au fost fotografiați în timp ce își administrau vitamine prin intermediul unor perfuzii.
Revenit după sancțiune, Alex Ioniță a jucat pentru Rapid în 22 de partide. A și marcat de patru ori!
Rapidul este într-o situație explozivă chiar în anul centenarului. Victor Angelescu și Dan Șucu au asigurat transferurile cerute de Adi Mutu. Totuși, giuleștenii nu vor putea să legitimeze jucătorii aduși din cauza datoriei de 600 de mii de euro pentru Julio Cesar. Cazul a fost prezentat pe larg de Playsport.
Transferuri Rapid: Andrei Ciobanu (24 ani / mijlocaș central / FCV Farul / 100.000 euro), Valentin Costache (23 ani / extremă stânga / CFR Cluj / 100.000 euro), Florin Ștefan (26 ani / fundaș stânga / CFR Cluj / 200.000 euro), Paul Iacob (25 ani / fundaș central / Chindia Târgoviște / liber de contract).