Scandalosul U. Craiova – Rapid 2-2, din nou în actualitate: „Conducerea ne-a adus 100.000 de dolari de la Steaua. Crăciunescu să nu mai vorbească despre corectitudine”. Interviu exploziv cu Adrian Ungur, fostul căpitan al Craiovei

“Dacă aș putea să schimb ceva în cariera mea, ar fi să joc numai la UTA. Pentru mine, clubul acesta înseamnă însăși viața mea! Dar, din păcate, imediat după Revoluție, Uzina Textilă n-a mai putut susține echipa financiar, lucrurile s-au degradat, așa că a trebuit să plec. La Craiova! Aș vrea să văd astăzi în vestiarul Aradului măcar 1 la sută din temperamentul și pasiunea mea pentru UTA!”.

Declarația de dragoste îi aparține lui Adrian Ungur, golgeterul ”Bătrânei Doamne” din anii ‘90. La 50 de ani, fostul atacant are în tolbă povești spectaculoase, cât pentru o carte de aventuri. Stăm la taclale chiar pe malul Mureșului, unde supraponderalul Ungur de azi deapănă istorii secrete, cu o naturalețe și sinceritate uimitoare.

”Părinții n-au știut vreo trei ani că merg la fotbal”

”Sunt un produs sută la sută al clubului UTA. Fotbalul l-am început pe la șapte ani, dar, vreme de vreo trei ani, părinții mei habar n-au avut unde merg. Erau la muncă de dimineața până seara, mie venea o vecină să-mi mai încălzească mâncarea. Au luat foc atunci când au aflat, mi-au interzis un timp să mă mai duc la antrenamente, dar le-am spus clar. Vreți, nu vreți, eu fotbalist voi deveni! S-au mai înmuiat doar când a intervenit fratele meu mai mare”, își amintește Ungur despre începuturile sale.

La UTA l-a promovat Gigi Mulțescu, ”aveam doar 16-17 ani când m-a adus la prima echipă”, dar, după plecarea fostului dinamovist, a trecut printr-o experiență neașteptată.

EXCLUSIV. Blaturile care au transferat un fotbalist celebru al României: „L-au ajutat să iasă golgheter!”

EXCLUSIV. Jucător important din fotbalul românesc, călcat în picioare de colegi: „M-au bătut până la…

”Tocmai se introdusese obligativitatea folosirii unui junior, eu eram cel mai la îndemână din lot, dar m-am pomenit fundaș stânga, fiindcă acolo rămăsese o gaură în echipă. Parcă m-a aruncat cineva în groapa cu lei, a trebuit să mă adaptez, mai ales că au început și presiunile colegilor mai mari. ‘Puștiule, ai grijă cum joci, avem familie, copii, vrem să ducem bani acasă’. Mă simțeam ca și cum nimerisem în fața unui pluton de execuție”, rememorează Ungur.

”Botezul” la UTA: ”M-au lovit groaznic peste fundul gol”

Viața l-a readus însă în avanposturi, unde, cu fizicul său modelat spre agilitate și explozie, își va face apoi drum chiar până în echipa națională. Începuturile la UTA mai cuprind însă alte două episoade care l-au marcat.

Mai întâi, ”botezul” vestiarului, un ritual deseori sălbatic, la care, pe vremuri, erau supuși tinerii care abia intrau în circuit: ”Am încasat o bătaie groaznică la fundul gol. Am primit lovituri cu ghete, cu sticle, cu palmele, fiecare cu ce apuca. Nu mai zic de mușcături. M-am simțit chinuit, fără niciun sens. Niciodată n-am participat apoi de partea cealaltă. N-am vrut. Iar gândirea s-a mai schimbat puțin după Revoluție. Dar nu regret nimic, fiindcă am făcut parte dintr-o echipă fantastică a UTA-ei”.

”Colegii m-au călcat în picioare după un meci cu Zalăul”

Vine însă la pachet o altă scenă violentă trăită la Arad:

”Am jucat cu Armătura Zalău, 0-0. Marius Țucudean, tatăl lui George, a scăpat cu portarul, a trimis mingea spre gol, eu am venit din lateral dreapta chiar în fața porții, puteam să împing lejer balonul în plasă, dar nu eram informat dacă sunt în ofsaid sau nu. Am ezitat, a venit din spate fundașul stânga și a scos mingea de pe linie. După meci, m-a bătut în cabină până la sânge aproape toată echipa. M-au călcat în picioare, fiindcă au pierdut prima de victorie”.

N-a ținut însă ranchiună față de nimeni: ”Nu contează. Îi iubesc. Când am început să marchez serios și să le bag banii în buzunar, veteranii mă puneau cu ei la masă. Peste ani, m-au ajutat în viață în alte conjuncturi. De exemplu, Marius m-a readus la UTA în urmă cu zece ani. Oricum, le-am spus și atunci. ‘Puteți să mă bateți cât vreți! Eu o să ajung oricum un fotbalist mai mare decât voi’. Și am avut dreptate. Secretul a constat însă doar în muncă și seriozitate”.

”Dacă semnam cu Steaua sau Dinamo, eram în lotul de la Mondialul din’94”

Cumpăna pentru Ungur a venit însă în vara lui 1994, după un prim sezon în Liga 1 cu UTA și 15 goluri stagionale în CV. ”Am avut oferte și de la Steaua, și de la Dinamo, și de la Craiova. Am ales însă Oltenia fiindcă așa mi-a spus inima. Țicleanu devenise antrenor la Universitatea, lucrasem împreună la Arad, mă știa, așa încât n-am stat prea mult pe gânduri”, mărturisește fostul atacant.

Și completează: ”În februarie ‘94, mersesem cu naționala într-un turneu lung prin Elveția și Hong Kong. Am și jucat un meci cu Coreea de Sud, singura mea selecție la reprezentativă. Am bătut cu 2-1, Ilie Dumitrescu a dat ambele goluri. Era chiar înaintea Mondialului american, unde România va face apoi un turneu memorabil. Știu sigur că aș fi fost luat în SUA dacă mergeam la Steaua sau Dinamo, dar eram turist, cum au fost alții din lot. Așa că am preferat Craiova. Mi-am lăsat sufletul să dicteze”.

Cum a fost însă pentru un fotbalist din afara Olteniei să se adapteze la un club unde veneticii sunt greu asimilabili?

”O adevărată provocare! Aveam două opțiuni. Ori lupt cu toate prejudecățile ca să mă impun, ori renunț. Am adoptat prima variantă, chiar dacă mă aflam ca într-un bazin cu crocodili. Iar situația a devenit și mai specială, fiindcă Țicleanu a plecat după numai patru etape și a venit Pițurcă. Nu m-am descurajat însă, chiar dacă am trăit un timp cu niște semne de întrebare legate de Piți”.

”Au fost niște blaturi în 1995 ca să iasă Craioveanu golgeter”

Explică: ”Făcea individualizare cu toți atacanții, mai puțin cu mine. Mă tot frământam ce se întâmplă, de ce mă ocolește la capitolul ăsta, până într-o zi, când mi-a șoptit discret. ‘Stai liniștit! Tu nu ai nevoie!’. Adevărul e că m-a folosit permanent. Nu lustruiam banca de rezerve”.
Primul sezon la Craiova, 1994-1995, a venit însă și cu un șir de rezultate neverosimile pe tabela de marcaj: 5-3 în Giulești, 6-2 cu Sibiul, 5-4 cu Electroputere, 6-1 cu Baia Mare, 10-3 cu UTA. Universitatea a terminat pe locul secund, cu un record de 83 de goluri înscrise.

”Au fost niște blaturi pentru a-l ajuta pe Craioveanu să iasă golgeter. Așa erau vremurile! Un fotbalist foarte bun precum Gică n-ar fi avut însă nevoie de acest sprijin. Pentru ce? La națională era oricum foarte greu de intrat, fiindcă exista un grup de mare valoare”, punctează Ungur.

E campionatul în care Craioveanu a devenit cel mai bun marcator din Liga 1, cu 27 de goluri, dintre care 8 în ultimele două etape, 3 din penalty: 5 reușite cu UTA și alte trei cu vecinii de la Electroputere! Imediat, Universitatea îl vindea la Real Sociedad cu un milion de dolari!

”2-2 cu Rapid, cea mai urâtă zi din cariera mea”

Momentul cel mai tensionat trăit de Ungur la Craiova s-a petrecut însă în finalul sezonului 1997-1998. E vorba despre celebrul meci Universitatea – Rapid 2-2, când, în ultima etapă, oltenii ar fi avut interesul să piardă în fața trupei lui Mircea Lucescu pentru ca giuleștenii să cucerească titlul în dauna Stelei. Bănia și-ar fi asigurat astfel un loc în Cupa Cupelor, pentru că, după trei zile, cele două formații se reîntâlneau și în finala Cupei României.

”Acea partidă a însemnat cea mai mare dezamăgire a carierei. Cea mai urâtă zi! Cu trei etape înainte m-au scos din lot, că trebuiau să joace puștii convocați la Europeanul de tineret de la București. Cu Rapidul n-am fost trecut nici măcar pe foaie, la fel ca și alți colegi mai vechi. N-au avut încredere în noi, nu ne puteau controla”, începe Ungur mărturiile despre întâlnirea care a scindat în două formația ”leilor”.

”Craiova și-a vândut sufletul Stelei în 1998”

”Pentru acel rezultat, Steaua, care a câștigat titlul fiindcă am încurcat Rapidul, a trimis 100.000 de dolari pentru tot lotul Craiovei. Printr-o persoană din conducerea Universității, banii au ajuns la noi și au fost împărțiți de unul dintre coechipierii cu experiență”, spune Ungur.
Detaliază: ”Fiecare a luat câteva mii de dolari, partea lui. Inclusiv Ganea, care a marcat ambele goluri ale Craiovei și a fost parcă din alt film pe gazon. Lui nu puteai să-i spui ‘fă și drege!’. N-am crezut niciodată că Alesanco, fost căpitan al Barcelonei, va ajunge să se vândă pentru bani în România. Să se coboare la acest nivel! Iar domnul Crăciunescu să nu mai vorbească despre corectitudine în viața lui. Craiova și-a vândut atunci sufletul Stelei. Despre ce vorbim?”.

https://www.youtube.com/watch?v=iw0WWboaBgQ

”Pffai ce alergau cei de la Rapid cu contraoferte!”

El își aduce aminte că a văzut partida din gura tunelului spre vestiare: ”Cei de la Rapid au venit chiar atunci cu contraoferte. Umblau prin jucătorii X sau Y, care nu erau pe foaie, să facă propuneri. ‘Hai, că vă dăm atât!’. Pfffai de mine ce-a fost! Dar s-au trezit prea târziu!”.
La polul opus se situează momentul în care a primit banderola Universității: ”Am jucat fiecare meci cu sufletul la Craiova, iar când colegii m-au ales căpitan am trăit un sentiment aparte. Vă dați seama? Eu, din afara Olteniei, să fiu căpitanul echipei! A fost o mare surpriză și pentru mine. Băieții mi-au și zis ‘Băi, ești bun, ne reprezinți, meriți!’. M-am simțit extraordinar”.

”Crăciunescu mi-a luat banderola, ura să fie un căpitan din afara Olteniei”

Susține că a rămas ulterior fără banderolă din cauza fostului președinte Ion Crăciunescu: ”N-am avut o relație bună. M-am operat la menisc spre sfârșitul sezonului 1996-1997. Au urmat trei săptămâni de recuperare după care am reintrat cu un șir de patru meciuri în 10 sau 12 zile. Am bătut cu 2-0 la Târgoviște, am dat ambele goluri, dar am fost schimbat prin minutul 70. Iar Crăciunescu mi-a tăiat 100 de dolari din primă fiindcă nu jucasem toată partida. M-am înfuriat și l-am înfruntat. ‘Cine ești tu la echipa asta? Mafalda? Poți să faci legea cum vrei?’. A influențat apoi decizia de a nu mai fi căpitan. Ura ca o persoană din afara Craiovei să aibă acest statut la Universitatea”.
”S-a întâmplat însă apoi un episod care m-a impresionat. A venit antrenor Cârțu, hotărât să mă dea afară. După două săptămâni s-a răzgândit. ‘N-am cum să renunț la Ungur, că e prea bun’. Îl iubesc pe nea Sorin”, continuă arădeanul poveștile din Bănie.

”Pentru mine e o enigmă de ce Miculescu e folosit în bandă”

Jură că, în tricoul Universității, n-a jucat în mai mult de patru-cinci meciuri aranjate în cei patru ani petrecuți în tricoul alb-albastru: ”Craiova avea doar una-două ‘prietenii’ pe sezon, spre deosebire de Bistrița sau Ceahlăul, care adunau vreo 27-28. Păi, Gloria lui Pădureanu știa că are numai două partide cinstite într-un campionat, cele cu Universitatea!”.

Evită să detalieze vreuna dintre întâlnirile cu cântec, la fel cum nu se simte confortabil în fața întrebării despre adevărata Craiovă de azi: a lui Rotaru sau a lui Mititelu? ”Pentru mine, Universitatea e aceea în care am jucat în anii ‘90. Am făcut-o cu pasiune și cu dragoste, la fel ca și în cazul UTA. Mai puțin m-au interesat banii, ci mai mult spectatorii, să se bucure de o victorie a favoriților, de un gol frumos. La fel aș proceda dacă aș lua-o de la capăt”.

Azi, Ungur conduce echipa U18 de la UTA, unde câștigă în jur de 1.500 de lei pe lună. O face tot din pasiune: ”Sunt fericit dacă pot contribui cu ceva pozitiv la clubul vieții mele. Din păcate însă, generațiile actuale merg din ce în ce mai jos. Parcă nu mai e aceeași atitudine, aceeași dedicare”.

Cu actuala perlă a Aradului, David Miculescu, a lucrat vreme de trei ani la juniori: ”Profilul lui este de al doilea vârf. Nu e jucător de bandă, că nu are viteză. Pentru mine e o enigmă de ce e folosit în extremă. Le spun în fiecare zi la club. Asta e însă decizia antrenorilor, o respectăm”.

”Dacă jucam azi, valoram de trei ori cât toată naționala României de acum”

Visează o trupă a UTA-ei care ”să bucure lumea, să ajungă în mod natural în play-off, prin calitatea jocului, nu conjunctural, să fie pe acolo ciuca bătăii. Să creștem pas cu pas și să ne întoarcem în cupele europene”.

E tranșant la final:

”Dacă aș mai fi jucat azi, eram cel mai bun atacant din țară. Aș fi valorat singur de trei ori cât toată naționala de acum a României, care, din păcate, e o deziluzie tot mai mare. Ne păcălim dacă sperăm să ne întoarcem prea curând la nivelul acelei reprezentative cu care ne mândream în anii ‘90”.

Adrian Ungur despre…

…cel mai drag gol din carieră: ”UTA – Steaua 1-0, noiembrie 1993, chiar înaintea meciului Țara Galilor – România de la Cardiff, care ne-a adus calificarea la Mondiale. Am semnat victoria Aradului într-o zi magică, în fața unui stadion arhiplin. Peste 15.000 de oameni în tribune, alți vreo 3.000 rămași pe afară! Iar Steaua era atunci pe cai mari de tot în campionat, juca și Champions League”

…cel mai dificil adversar: ”Didi Prodan! Ne știam de la liga secundă, din meciurile UTA – Satu Mare. Nu răsuflai în fața lui. Te lovea, te împingea, se agăța de tine. Un stoper incredibil! Dumnezeu să-l odihnească!”

…Ionuț Luțu: ”Un talent enorm și un băiat deosebit. În 1998 ajunseseră antrenorii să-l închidă efectiv cu cheia în cameră, să nu fugă. Evada însă din hotel pe burlanele exterioare! A dispărut brusc dintr-un cantonament la Poiana Brașov chiar în ziua sosirii. I-a zis lui nea Tică Oțet că a uitat ceva la autocar și dus a fost. L-a adus înapoi Giovanni Becali după câteva zile”

”În materie de contracte, la UTA am trăit numai din prime. Fiul ploii! Dar nu mă interesa, jucam cu sufletul. La Craiova aveam 3.000 de dolari pe an, mi-am luat un apartament în Arad după primele două sezoane. Iar în Israel am câștigat cel mai bine: 15.000 de dolari pe sezon”

135 de meciuri a jucat Adrian Ungur în Liga 1, pentru UTA și U Craiova: a marcat 47 de goluri

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică

2 e numărul echipelor din străinătate la care a evoluat Ungur: Hapeol Kfar Saba și Hapoel Petah Tikva, ambele în prima divizie israeliană, la finalul carierei sale