Irina Begu a câștigat al 6-lea trofeu din carieră chiar în fața proprilor fani. Românca s-a impus în Țiriac Foundation Trophy, turneul de la București. Este a doua oară când Irina se impune în competiția din capitală.
După 5 ani de zile, Irina Begu a câștigat din nou trofeul de la București. A fost o bucurie foarte mare pentru jucătoarea noastră, mai ales că traversează o perioadă bună. Aceasta a vrut neaapărat să joace bine în fața propriilor suporteri. De altfel, în lipsa Simonei Halep, Begu a devenit nu doar favorita turneului, dar și a publicului. Și jucătoarea noastră și-a respectat blazonul și a câștigat turneul din capitala României. Parcursul a fost unul fără greșeală, iar Begu se poate bucura de un nou succes în acest an.
La final, Ilie Năstase i-a înmânat trofeul sportivei aflată pe locul 41 mondial.
A fost o săptămână extraordinară pentru mine și mă bucur că am reușit, după 5 ani, să joc din nou acasă, la București. Vreau să o felicit pe Reka, bravo, ai avut un weekend minunat, felicitări pentru că ai intrat în prima sută! Vreau să mulțumesc sponsorilor, e un turneu extraordinar, m-am simțit extraordinar din nou acasă.
Sper ca acest turneu să devină o tradiție și să avem din nou acasă turnee și mai mari. Noi, cu siguranță, vom fi aici. Mulțumesc echipei mele, familiei mele, prietenului meu, Răzvan, și tuturor celor care au venit să mă susțină. Mulțumesc și șefei de galerie, Anela!
Anela Freer este o antrenoare de tenis din arad și o prezență constantă în tribune, mai ales la meciurile jucătoarelor noastre
Oficial, acest turneu este favoritul Irinei, l-a câștigat deja de două ori. Totodată este al doilea trofeu obținut în acest an, după cel de la Palermo. Finala cu Reka-Luka Jani nu a avut un istoric. Jucătoarea din Ungaria a încercat să găsească soluții dar Irina n-a lăsat niciun moment senzația că poate ceda partida. 6-3, 6-3 a fost scorul final, iar Irina a ridicat trofeul deasupra capului.
Irina Begu a ajuns la şase trofee câştigate de-a lungul carierei. În urma succesului de la Bucureşti, românca va câştiga 15.000 de dolari, şi 160 de puncte WTA, competiţia fiind de categorie WTA 125. Pe lângă succesele de la București și Palermo, Irina s-a mai impus la Tashkent, în 2012, Seul în 2015 și Florianopolis în 2016.