Marius Șumudică este unul dintre antrenorii de top ai fotbalului românesc. Temperamentul său vulcanic i-a adus însă multe neajunsuri de-a lungul cariereri sale. Un fost fotbalist a dezvăluit motivele care l-au făcut să aibă o relație tensionată cu Șumudică.
Florin Lovin (39 de ani) a fost unul dintre jucătorii de vârf ai generației sale. În 2016, Lovin a jucat pentru Astra Giurgiu care la vremea respectivă era antrenată de Marius Șumudică. Cei doi au câștigat titlul în acel an cu formația giurgiuveană. Retras din activitatea sportivă în urmă cu câțiva ani, mijlocașul a făcut câteva destăinuiri din perioada în care a lucrat cu Marius Șumudică. Fostul fotbalist a povestit câteva episoade tensionate pe care le-a avut cu Șumudică dar recunoaște că vrea să-și amintească mai mult părțile bune ale colaborării lor.
Șumudică a fost singurul antrenor care m-a scos înainte de pauză într-un meci. I-am mai reproșat lucruri. Toată cariera mea am urât să-mi aud numele pe teren, să-l aud mereu pe antrenor spunând: «Fă aia, fă aia». Nu poți să-mi spui la fiecare fază cum să joci, nu ai joystick-ul în mână!
La Timișoara, când m-a scos și am dat cu mingea în tribună, a fost o chestiune tactică pe care eu n-o înțelegeam. Jocul nostru mergea bine, veneam după o calificare, iar el mi-a zis: «Dacă nu faci ce zic eu, te scot!» Iar eu i-am zis: «Hai s-o văd și pe asta». M-a scos, apoi am luat bătaie cu 2-0 și am avut un schimb de replici.
Totuși, Șumudică are o mare calitate: nu e ranchiunos. Asta e cea mai mare calitate pe care un antrenor o poate avea. Relația noastră a fost cu suișuri și coborâșuri. Mie îmi place să-mi aduc aminte de lucrurile bune pe care le-am făcut împreună”, a povestit Florin Lovin, la Gsp.
Florin Lovin a povestit că relația dintre el și Șumudică a fost totuși una fructuoasă chiar dacă a avut și momente tensionate. Fostul mijlocaș crede că între Marius Șumudică și CFR Cluj este o lipsă de chimie care înfluențează negativ randamentul echipei.
Pentru mine, Șumudică reprezintă un lucru frumos, petrecut pe final de carieră, cred că și pentru Șumudică ar fi trebuit ca eu să fiu un lucru frumos. Am contribuit decisiv la foarte multe lucruri. Nu neapărat valoric, ci și prin prisma grupului. Țineam vestiarul.
(…) Am avut o anumită relație cu el, iar o relație specială e și cu picanterii, și cu înjurături, și cu strângeri în brațe. Per total, îi mulțumesc lui Șumudică pentru tot ce a făcut ca mine ca jucător. Din păcate…dar întrebați-l pe Șumudică….nu mai ținem legătura de doi ani, întrebați-l pe el de ce. Aș schimba comportamentul lui Șumudică, dar acesta este el. Nu putem fi perfecți. Din punctul meu de vedere, e o neconcordanță între CFR Cluj și Marius Șumudică”, a spus Florin Lovin.