Ce presupune ultima ofertă a lui PSG pentru Kylian Mbappe. Starului francez i s-a propus un tip de contract atipic

Ștefănescu Dragoș / 15.01.2022, 09:58
Ce presupune ultima ofertă a lui PSG pentru Kylian Mbappe. Starului francez i s-a propus un tip de contract atipic

Kylian Mbappe a intrat în ultimele 6 luni de contract cu PSG. Șefii de pe Parc des Princes încearcă să-l convingă pe starul francez să rămână la Paris. În acest sens, șeicii i-au propus lui Mbappe un tip de contract atipic.

Contract atipic pentru Kylian Mbappe

De la 1 ianuarie 2022, Kylian Mbappe (23 de ani) a intrat în ultimele 6 luni de contract cu PSG. Starul francez poate negocia cu orice altă echipă pentru o mutare la finalul acestui sezon.

Fiind cunoscută intenția lui Mbappe de a pleca de pe Parc des Princes, conducerea clubului parizian încearcă să-l convingă să rămână. Aceștia au schimbat strategia și i-au oferit starului francez o ofertă de prelungire a contractului pe o perioadă mai scurtă. Potrivit Telefoot, citat de AS.com, PSG i-a oferit lui Kylian Mbappe un contract pe doi ani, iar negocierile se vor desfășura în această perioadă.

Publicația britanică The Telegraph susține că Mbappe nu s-a opus din start ideii de a semna cu PSG un nou contract, însă nu de lungă durată. Deci noua ofertă făcută de parizieni ar putea fi pe placul internaționalului francez.

Kylian Mbappe este jucătorul cu cea mai mare cotă din fotbalul mondial. Starul francez este evaluat la 160 de milioane de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.

Real Madrid, ofertă faraonică pentru Mbappe

Deși a anunțat recent că ar dori să rămână până la urmă la PSG, Kylian Mbappe ar putea fi făcut să se răzgândească de oferta pregătită de cei de la Real Madrid. Potrivit celor de la fichajes.net, madrilenii îi pregătesc francezului o „primă de instalare” cuprinsă între 80 și 90 de milioane de euro pentru a semna cu clubul din capitala Spaniei din postura de jucător liber de contract.

Sursa citată anunță și că această sumă ar reprezenta un record absolut în fotbalul mondial din acest punct de vedere. Astfel, sunt șanse mari ca Mbappe să accepte oferta și să semneze un precontract cu Real Madrid. Totuși, acest lucru nu se va putea întâmpla până în martie. Cele două echipe se vor întâlni în optimile de finală ale UEFA Champions League. Cluburile au căzut la un acord ca Real Madrid să nu negocieze cu Mbappe până după această dublă înfruntare.

Kylian Mbappe este dorit insistent de Real Madrid încă din vara anului trecut. Atunci, Florentino Perez făcuse în ultimele ore ale perioadei de mercato o ofertă de 200 de milioane de euro pentru starul francez. Oferta a fost însă refuzată de PSG.