Ce știe Anghel Iordănescu despre subiectul Edi Iordănescu la națională: „Un singur lucru vă pot spune!”

Robert Zanfir / 23.11.2021, 17:07
Ce știe Anghel Iordănescu despre subiectul Edi Iordănescu la națională: „Un singur lucru vă pot spune!”

Anghel Iordănescu a evitat un răspuns tranșant la întrebarea despre eventuala negociere dintre Edi Iordănescu și Răzvan Burleanu pentru preluarea echipei naționale. Cu toate acestea, fostul mare antrenor este convins că „tricolorii” au nevoie de un tehnician român. Playsport a dezvăluit în exclusivitate că fostul antrenor al FCSB a fost sunat de președintele FRF.

Gică Hagi a acceptat invitația lui Răzvan Burleanu și a declanșat un scandal neașteptat în Generația de Aur. Managerul Farului a declinat în cele din urmă oferta celor de la FRF, dar a provocat furia lui Florin Prunea.

Ce știe Anghel Iordănescu despre subiectul Edi Iordănescu la națională: „Un singur lucru vă pot spune!”

Între timp, și drumul lui Dan Petrescu spre prima reprezentativă ar fi blocat de CFR Cluj. Iar varianta Edi Iordănescu prinde din ce în ce mai mult contur. Playsport a anunțat în exclusivitate că acesta a fost sunat de președintele FRF.

Anghel Iordănescu nu a confirmat, dar nici nu a negat contactul dintre cele două părți. Fostul selecționer a spus, însă, explicit, ca urmașul lui Mirel Rădoi ar trebui să fie un antrenor român.

„Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt mult mai simple. Eu cred că toți, indiferent de ce reprezentăm, avem un drept la opinie. Fiecare dintre noi ne putem spune părerea.

În ceea ce privește ruptura la care ați făcut referință… Această Generație de Aur putea să fie și o generație eșuată. Dacă echipa națională nu se califică în 94, nu mai vorbeam de Generația de Aur. Generații bune am mai avut de-a lungul anilor.

Am avut generații bune, dar care nu s-au transformat în „generații de aur”.

„Era normal ca Gică Hagi să discute cu Răzvan Burleanu”

În ceea ce privește pe Gică Hagi, a făcut foarte bine că s-a dus la acea discuție cu președintele FRF. Era normal să se ducă, să respecte funcția de președinte, indiferent de numele care este acolo.

Îmi pare rău că Gică a refuzat propunerea, dar i-o respect. Așa cum îl respect și pe Mirel Rădoi. Asta nu înseamnă că președintele FRF are ceva cu Gică Hagi…

După Campionatul Mondial din Italia s-a ratat un campionat, în 92, și în 93 am fost la un pas să ratăm și turneul din 94. Dacă le ratam pe cele două, nu mai spuneați Generație de Aur?

De ce nu spuneți generația Steaua, generația Duckadam, generația Lăcătuș etc, de ce nu numiți Steaua 86 Generația de Aur. Din punctul meu de vedere, din 90, după Campionatul Mondial din Italia, după plecarea domnului Ienei, s-au făcut câteva modificări în lot.

După ce am plecat de la echipa națională, i-am recomandat lui Răzvan Burleanu la echipa națională. Cum am pledat și acum și în ce îl privește pe Gică Hagi, și în ce îl privește pe Dan Petrescu.

Poate că eu am greșit, poate că nu am fost inspirat. Dar vă spun că, atunci când i-am recomandat președintelui FRF, efectiv m-a întrebat: «Ești sigur că ar vrea să vină? Ești sigur că e dispus să vină?»”, a declarat Anghel Iordănescu la Digi Sport.

Anghel Iordănescu: Avem nevoie de un selecționer român

Întrebat despre eventuala venire a lui Edi Iordănescu la națională, „Generalul” a preferat un răspuns evaziv.

„După părerea mea Dan Petrescu și Gică Hagi ar fi cele mai bune soluții pentru echipa națională.

Un singur lucru vă pot spune. Cred cu tărie că avem nevoie de un selecționer român. Cred și am convingerea că FRF are de unde alege. Nu eu sunt FRF, asta hotărăsc cei de acolo.

Fotbalul românesc are antrenor de valoare, așa cum avem și jucători buni”, a mai spus Anghel Iordănescu.

E nevoie de proiect la națională?

Antrenorul de numele căruia este legat cel mai lung parcurs la un turneu final al naționalei a vorbit și despre subiectul zilei în fotbalul românesc. Este necesar sau nu un proiect la națională?

„Și pentru că tot s-a spus că la echipa naționala se pot face proiecte, planuri, visuri. Avem dreptul să visăm. Dar la echipa națională nu există proiecte. Proiecte se pot face la echipele de club. La echipa națională e nevoie de calificare, de rezultate.

Ar putea fi un proiect în care președintele FRF să riște patru ani de zile. Dar cel mai bun proiect la națională este să reușim o calificare și să o legăm cu altă calificare.

Nu avem timp la echipa națională să creștem copii. Selecția la echipa națională este permanentă. Când vom lega doua calificări, înseamnă că vom construi o echipă națională bună”, a mai spus Anghel Iordănescu.

Am vrut să mă întâlnesc cu el. Patru ore, am discutat despre fotbal, despre ce îşi doreşte. I-am spus că România are antrenori foarte buni. E generaţia care a crescut în anii 80-90. Sunt jucători buni, de perspectivă. Nu i-am dat nume de antrenori. Nu voi face asta niciodată. Eu mi-am zis părerea şi de faţă cu dânsul. Obiectivul cel mare este de a face o echipă mare
Gică Hagi