Continuă exodul la Dinamo! După Adam Nemec, un alt titular și-a reziliat contractul

Ștefănescu Dragoș / 11.07.2021, 19:10
Continuă exodul la Dinamo! După Adam Nemec, un alt titular și-a reziliat contractul

După intrarea în insolvență, Dinamo nu scapă de probleme nici măcar o zi. Plecarea antrenorului Dusan Uhrin a fost urmată de plecările mai multor jucători importanți. Continuă exodul la Dinamo! După Adam Nemec, un alt titular și-a reziliat contractul.

Continuă exodul la Dinamo! După Adam Nemec, un alt titular și-a reziliat contractul

Dupa șapte ani de la prima intrare în insolvență a clubului hotărâtă la acea vreme de Ionuț Negoiță, Dinamo s-a văzut nevoită să recurgă la aceeași soluție. Astfel suporterii din asociația ”Doar Dinamo București”care au strâns datorii foarte mari nu au avut altă soluție viabilă decât cea a insolvenței. Ei încearcă astfel reorganizarea clubului pentru a diminua din datoriile cumulate. Dacă acest plan nu reușește clubul se îndreaptă spre un faliment inevitabil.

Această variantă este una artificială, dar este totuși o cale legală prin care Dinamo poate scăpa de o mare parte a datoriilor acumulate. Cei mai afectați de aceste măsuri au fost jucătorii. Aceștia nu au contracte de muncă ci contracte de activitate sportivă. Astfel fotbaliștii care au de încasat bani de la club au șanse mici să-și mai poată recupera datoriile. Totuși spaniolii Isma Lopez, Borja Valle, Rene Roman Hinojo au cerut deja despăgubiri la FIFA. În urma plângerii lui Isma Lopez, FIFA a decis să-i interzică lui Dinamo să mai poată face transferuri până la plata datoriilor către jucător.

Conducătorii roș-albilor susțin că pentru campionatul viitor va fi nevoie de o plafonare a salariilor până la un maximum de 5.000 de euro lunar. După cum se știe, la Dinamo există jucători cu salarii foarte mari (Fabbrini are 18.000 de euro lunar, Nemec are 15.000 de euro). Clubul nu poate micșora unilateral salariile jucătorilor. În insolvență, clubul va putea să rupă unele contracte. Deci la Dinamo insolvența va avea un dublu rol. Unul pentru a tăia din datoriile vechi dar și scopul de a micșora cheltuielile viitoare.

Dinamo este decimată de plecările jucătorilor

Prima mutare a conducerii dinamoviste a fost numirea lui Iuliu Mureșan în funcția de administrator special al clubului. Prima lovitură primită de Mureșan în calitate de administrator al lui Dinamo a fost plecarea antrenorului Dusan Uhrin. După ce Dario Bonetti a fost anunțat ca fiind alegerea conducerii dinamoviste pentru postul de antrenor, clubul a primit alte vești proaste.

Unul dintre cei mai importanți jucători din lotul lui Dinamo, Ante Puljic ș-a anunțat deja plecarea de la  club din cauza salariilor restante. Croatul a fost extrem de nemulțumit de modul în care s-au comportat fanii acționari din DDB.

Alte două plecări importante din ”Ștefan cel Mare” sunt cele ale lui Diego Fabbrini și Adam Nemec. Fabbrini care mai avea un an de contract cu Dinamo și-a depus memoriu pentru a-și recupera datoriile. În sezonul trecut, mijlocașul a evoluat în 39 de partide pentru Dinamo. El a reușit 3 goluri și 3 pase decisive. Adam Nemec a revenit la Dinamo în vara anului 2020. El a evoluat sezonul trecut în 34 de meciuri și a reușit să înscrie 5 goluri și să ofere două pase decisive.

După plecările anunțate, Dinamo se vede decimată înainte de începerea noului sezon din Liga 1.