Era unul din puținii foști mari fotbaliști considerați drept un soț model și un familist convins. Cu toate acestea, acum este prins într-un divorț urât, iar nevasta aruncă cu acuzații grave la adresa lui. Florentin Petre a evitat mereu scandalurile, dar acum are parte de expunerea pe care nu o dorea.
Fostul dinamovist era implicat în ceea ce părea o căsnicie solidă, cu cea care câștigase Miss Bulgaria, în 2002. Însă, finalul acestui an pare să aducă o separație totală între cei doi parteneri. Iar Margarita Peychinska nu îl iartă deloc pe Florentin Petre și vine cu detalii incredibile din viața personală a antrenorului.
„Totul a început după ce am fost în vacanță în Grecia. Când ne-am întors am văzut că tot își dădea mesaje cu cineva și m-am enervat, pentru că nu era prima dată. De data aceasta, pentru prima dată, mi-a și recunoscut. Mi-a spus că a găsit pe una „șmecheră”, care o să îl ajute să intre în nu știu ce cercuri și o să fie bine financiar. Apoi mi-a zis că nu se va schimba nimic, că va avea grijă de noi, că va ven acasă ca și până acum. Am și mesajele!
Cred că se aștepta să fiu de acord cu așa ceva. Adică el să rămână căsătorit, dar să umble și cu cealaltă femeie. Dar nu am acceptat așa ceva, eu sunt o familistă. I-am și spus să termine ce a început acolo și să ne reparăm căsnicia, pentru că am avut grijă și de copilul nostru și de cel pe care îl avea din primul mariaj, a declarat bulgăroaica, în Cancan
Femeia a continuat atacurile la adresa fostului internațional și a prezentat motivul pentru care Petre a antrenat trei ani la Brăila, o echipă cu mari probleme.
El nu primea bani, nu avea rezultate, dar tot insista să rămână acolo, ne și certam pe faza asta. Ok, nu ai rezultate, nu ai echipă cu potențial, dar măcar intră banii la timp și îți vezi de treabă. Sau nu iei bani, dar îți faci un CV bun. Dar aici nu erau nici bani, nici rezultate, nimic. Dar acum realizez că femeia este din Brăila. Deci are o relație care durează de cel puțin un an, altfel nu se explică insistența lui cu Brăila, este de părere Peychinska
Fostul fotbalist ar fi avut mai multe aventuri extraconjugale, scoase în evidență de soție.
Acum doi ani el își dăduse telefonul vechi copilului și, dintr-o dată, am intrat pe messenger. Mi-a apărut pe ce profil vreau să intru, pe al lui Florentin sau al copilului. Și eu am apăsat pe al lui Florentin. Am găsit niște conversații cu o duduie de la Brănești, cu poze dezbrăcată, cu tot felul de mesaje. Nu este la prima abatere, dar mereu am trecut peste pentru că l-am iubit mult, am muncit pentru această căsnicie. Dar când l-am prins cu aia din Brănești, cu sânii până-n genunchi. Nu mă cred eu mare frumusețe, dar la ce am văzut acolo…I-am spus că o terminăm și el mă tot ruga că sunt viața lui, a completat femeia