EXCLUSIV. Marian Drăgulescu și filosofia unui titan: ”Pasiunea a dat longevitatea. Am avut curaj, m-am aruncat și n-am spus nu la nimic!”

Nimic nu este la Marian Drăgulescu clișeu. Și nimic nu are legătură cu ”limba de lemn” folosită uneori de marii sportivi în momentele-cheie ale carierei lor. ”Fenomenul” Drăgulescu este tonic, jovial și dezinvolt. Are ceva din zborul acela lin al vulturului, așa cum bine îl definea cel mai cunoscut comentator de gimnastică după regretatul Cristian Țopescu, Alina Alexoi.

După o carieră de 21 de ani la nivel înalt, nici nu știi practic ce să-l întrebi mai repede pe sportivul care a uimit Planeta. Și după ce închei, îți dai seama că au rămas mai multe subiecte de discutat decât ai reușit să atingi.

Dar cu siguranță va fi timp suficient să-l descifrăm. Pentru că Marian Drăgulescu, cel mai titrat gimnast român din istorie, nu pleacă nicăieri. Se retrage doar din arenă, lăsându-și touch-ul asupra sportului pe care l-a practicat cu pasiune, l-a respectat și l-a răsplătit. Drăgulescu iese din scenă și intră în istorie. Sau, cine știe, poate intră în sala de antrenament, ca profesor pentru următoarea generație de gimnaști olimpici. Ca aceștia să aibă o șansă în viitor, iar gimnastica românească să trăiască din nou.

Marian Drăgulescu se retrage!

Încep cu… sfârșitul! Cu retragerea. Ce urmează pentru Marian Drăgulescu?

Planul pe care și l-au făcut Marian Drăgulescu, Larisa Iordache și Elisabeta Lipă. Unde apar…

De ce a refuzat marele campion al României participarea la Survivor All Stars și Asia…

Sincer? Stai că nu m-am retras încă – râde -, urmează… În decembrie organizează federația o competiție la Cluj…

Adică vrei să pui punct aici, acasă…

Bine, acum sper să ne lase, să nu avem vreo surpriză, mai știi?

Să zicem că da. Spune-mi, la ultimul tău concurs decembrie, va fi și fiul tău, va concura și el?

El s-a retras. S-a retras din gimnastică și s-a apucat de cântat. Nu a mai fost atras de sport, i s-a părut prea greu, nu a făcut chimie cu colectivul, cu antrenorii. Și cântă bine, să știi. Chiar mă bucur, uite,  mai are încă un talent pe care-l poate șlefui și-l poate folosi…

Când te întreb acum despre ultimul concurs, ultimul campionat mondial, ultima olimpiadă, sună puțin cam ciudat, nu?

Da, da, da… – râde -… Da, așa e, și culmea este că nu e ca și cum acest moment nu ar veni niciodată. Ideea e că oricât ai ști, oricât ai conștientiza, adevărul este că tot te prinde așa, îți dă sentimente de nostalgie. Dar trebuie să accepți despărțirea…

Zi-mi dacă ai acceptat. Ești, ai ajuns la stadiul ăla?

Păi… îmi dau și eu seama că e momentul să fac altceva. Îmi dau seama că îmi este extraordinar de greu să mă mențin la un nivel atât de performant. Și dacă nu fac lucrul ăsta… Cum eu am fost învățat dintotdeauna să mă lupt pentru medalii, să fac gimnastică doar ca să fac gimnastică nu e pentru mine. Nu mă motivează.

Ce visează să facă după retragere

Te simt pregătit pentru următorul pas. Să zicem viitor antrenor al unui lot olimpic?

De ce nu? Am deja 41 de ani, am performat la cel mai înalt nivel, am experiență și în antrenorat, am început chiar de jos, la clubul Steaua unde am antrenat trei ani, unde cu colectivul de antrenori de acolo am promovat trei copii la lotul de juniori.

De ce antrenor coordonator și nu un antrenor secund, de exemplu?

Ca antrenor secund pot aduce aportul la numai două aparate. Iar ca antrenor coordonator, pot să-mi aduc aportul la toate aparatele pentru a forma o echipă competitivă.

Cu ce se poate lăuda gimnastica masculină românească?

Pe lângă rezultatele obținute cu echipa, sunt niște sportivi care la nivel individual au reușit în premieră următoarele rezultate. Primul campion mondial a fost Dan Grecu, primul campion olimpic a fost Marius Urzică, primul campion european absolut a fost Dan Potra. Cu ce pot să mă laud eu e că am fost primul care a făcut ”dubla”, am fost dublu campion mondial de trei ori chiar, în 2OO1, 2OO6 și în 2OO9. Pot să mă mai laud și că am reușit să câștig 4 medalii de aur la un campionat european, ceea ce n-a mai reușit niciun gimnast la masculin, iar la feminin a reușit doar Nadia Comăneci… Și pot să mă mai laud cu palmaresul meu, pe care nu-l are nimeni.

Corectează-mă dacă greșesc… 31 de medalii în competițiile majore ale Planetei, adică olimpiade, mondiale și europene. Dar totalul?

Vreo 5OO…

Ultima dată când am mai stat de vorbă, spuneai că încă nu le-a găsit locul.

Ah, da, stai liniștită că nici acum nu le-am scos din genți, abia m-am mutat, am terminat recent de construit și încă suntem la amenajări interioare, mobilier.

Dar ai o viitoare cameră a trofeelor?

Da, cu siguranță. E păcat de ele să stea așa acoperite, neștiute, nevăzute, chiar e păcat.

Trăirile, adevărata bogăție a unui campion

Ce simți când te uiți la grămezile astea de trofee?

Să îți zic ceva. Te uiți la ele și e frumos, te gândești la momentele alea. Dar cel mai important e că eu am trăit acele momente. Cel mai mișto e când treci prin ele și le trăiești. Că mai deschizi albumul, te mai uiți pe o poză, dar bogăția adevărată e acolo, odată cu acele trăiri, trăirile adevărate.

Deci fii atent, cum sună asta: ”După 21 de ani de gimnastică la nivel înalt…”

Hahaha, pot să ies la pensie, practic, nu? Sunt pensionar de acum.

Eu te-aș întreba dacă ești cumva extraterestru. Nu știu, a mai existat vreun sportiv care să concureze împotriva fiului său, așa cum ai făcut-o tu anul trecut?

Ah, uite, bravo, și asta e o premieră.

Mă uitam la tine, ai concurat până la 41 de ani, mă uitam la Oksana Chushovitina care a mers și ea tot până anul acesta, până la 46 de ani… Cum, de unde atâta forță?

Logevitatea asta înseamnă pasiune. Pasiunea a fost foarte mare. Dacă nu există plăcere în ceea ce faci, e greu să ajungi, e greu să te menții. Nimic nu te poate mișca din loc mai mult ca pasiunea. În drumul ăsta, apar multe obstacole, mai mici, mai mari, și contează foarte mult cum te uiți la ele…

Dar cum te uiți, de exemplu, la o fracțiune de secundă care îți fură munca de patru ani? Că ai pus un deget mai aiurea, că n-ai avut priza care trebuie… Nu-ți vine să muști din aparat, din saltea la o asemenea ratare?

Îți dai seama că toți trecem prin momente din astea și nimănui nu-i place. Important este ce înveți din ele, și mai important e să treci peste…

Să te echilibrezi.

Da, ca să poți să mergi mai departe.

Ar trebui să fii studiat, zic, material didactic, ca să aflăm și noi cum stă treaba cu psihicul puternic…

Hahaha, să nu exagerăm.

Nu e nimic exagerat. Când vorbim despre un fenomen. Să fim serioși…

Da, să fim serioși și să știm să profităm de un asemenea om, nu? Să știi să-l exploatezi în sensul bun al cuvântului. Să vedem acum, pe mai departe…

Nu este apropiat de Andreea Răducanu

Să sperăm că șefii federației știu asta. Sau măcar ne vor citi… Pentru că senzația mea este că în trecut, n-au prea făcut asta, au fost chiar episoade în care ți s-au pus bețe în roate. Se poate folosi oare cuvântul invidie în acest context?

Habar n-am. Poate să fie o sumedenie de sentimente, chestii amestecate. Și nu știu dacă doar sentimente. E posibil ca unii să vadă în alt fel lucrurile astea. O altă viziune.

Cu Andreea Răducan ai mai vorbit? V-ați mai văzut după acel episod, acum că nu mai e la federație?

Nu, sincer nu. Nu suntem apropiați. Dacă până să ajungă președinte al Federației, eram oarecum în termeni ok, de prietenie chiar, după aceea legătura s-a deteriorat. Din punctul meu de vedere, m-a dezamăgit oricum, din punctul ei de vedere nu știu cum stă treaba. Dar până una alta, eu era ăla de pe saltea și aș fi meritat mult mai mult interes din partea ei. Să mă ocrotească. Era în poziția în care avea posibilitatea asta.

Acum trebuie să privim înainte. Dar înainte de asta, să ne mai întoarcem puțin privirea în urmă. Dacă ar fi derulezi filmul, unde l-ai opri și ce ai vrea să faci altfel?

Îți dai seama că din multe greșeli am învățat. Iar următoarea dată nu am mai repetat aceeași greșeală. Acum dacă mă întrebi dacă ar fi o competiție la care aș schimba ceva, nu. Nu, pentru că așa am evoluat, așa am crescut. N-am cum să șterg greșelile pe care le-am făcut fiindcă ele m-au și ajutat să devin mai bun, inclusiv acele frustrări. Au fost combustibilul meu să fiu și mai determinat.

M-am întrebat mereu ce spun gimnaștii tineri care vin la olimpiadă, la mondiale, la europene care intră în sală și îl găsesc mereu acolo pe Marian Drăgulescu…

Sunt foarte mulți care mi-au spus în față că i-am inspirat foarte mult în cariera lor. Inclusiv Verniaiev, care a dominat gimnastica o perioadă de timp destul de lungă, inclusiv Kohei Uchimura. Kohei a cerut, a vrut să facă o poză cu mine și cu tatăl lui, în 2O11, când am fost la Tokyo la Campionatul Mondial, el era micuț. Și am poză cu el și cu tatăl lui. Dar și eu la rândul meu am fost inspirat de foarte mulți…

De cine?

Alexei Nemov, Gervasio Deffer. Și de la Urzică, mi-a plăcut dintotdeauna modul lui de concura. Am concurat destul de mulți ani cu el și cred că o singură dată sau de două ori l-am văzut greșind. Foarte sigur pe el. Abia după ce s-a retras – nu știu de ce nu i-am pus întrebarea de atunci, dar na, cu cât înaintezi în vârstă pui întrebările alea bune – l-am întrebat: ”Băi, dar tu chiar așa, n-ai avut nicio emoție niciodată?”… Mi-a zis: ”Și eu am avut emoții, la început,  și am ajuns la concluzia că dacă fac mai multe exerciții și mă obosesc foarte tare înainte de concurs, nu mă mai gândesc”. A avut și el probleme cu emoțiile, și dacă era odihnit îl dezechilibrau, mai ales că el a făcut și cal cu mânere, un aparat de echilibru. Ăsta a fost secretul lui, pe care l-am aflat foarte târziu.

Secretul lui Marian Drăgulescu

Secretul tău care este?

Secretul meu e că mi-am dorit mereu să fiu cel mai bun, că am avut curajul să mă arunc în tot felul de elemente periculoase. Așa am inventat și săritura Drăgulescu, anul acesta cel care a câștigat Campionatul Mondial, una dintre sărituri a fost Drăgulescu. După atâția ani, încă a number one, e una dintre cele mai tari sărituri. Am fost un gimnast care a avut curaj, care s-a aruncat și n-a zis nu la nimic.

Ia să vedem dacă mai țin minte, că săritura ai inventat-o oarecum dintr-o frustrare. Că nu vedeai aterizarea….

Exact. Vezi? La ce sunt bune frustările astea? Că dacă nu erau frustrările astea, nu mai inventam eu nicio săritură. Rămâneam cu celelalte, dacă le făceam pe acelea bine, nu? În ceea ce privește săritura Drăgulescu… E o săritură care te certifică drept un săritor bun. Eu cred că și peste 2O de ani, chiar dacă săritura asta nu va mai fi una dintre cele mai dificile, tot necesită un anume grad de cunoaștere a acestui aparat. Ai nevoie de anumite calități.

Ce s-a întâmplat cu săritura Drăgulescu 2?

Eee, dacă mai aveam 20 de ani… Îmi reușea dacă mai aveam 2O. Doar că vârsta nu e chiar un simplu număr, iar cea mai mare provocare a devenit aceasta. Să pot să execut celelalte sărituri pe care le-am făcut când aveam 20 de ani!

Și? L-ai ”mirosit” pe următorul Drăgulescu?

Da. Frații Burtănete. Îndrumați corespunzător, au viitor frumos în gimnastică. Accentuez. Dacă sunt îndrumați corespunzător, fiindcă au mai fost sportivi talentați, dar fiindcă n-au avut această șansă, s-au pierdut.

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică