EXCLUSIV. “Vali Ștefan, căpitan / Ca Baresi la Milan”. Povești fabuloase despre Oțelul Galați, Hagi și fotbalul jucat cu inima spre peluză

Oțelul Galați a devenit campioană a României în 2011, astăzi joacă în Liga 3. Însă înaintea acestor două ipostaze de Everest și Groapa Marianelor, au fost la Galați generații de flacără și oțel, iubite și cântate de tribune. Printre ele, poate cea mai îndrăgită l-a avut căpitan pe Vali Ștefan, în anii ‘90.

A fost echipa cu Tofan, Maleș, Pelin, Gigi Ion, Ion Viorel și Viorel Tănase. Cu galeria Sidexplozia dansând și un fotbal cu inima spre peluză, cum spune astăzi Vali Ștefan. Rămas la Galați, lângă cenușa acelei generații de flacără și oțel. Așteptând un licăr din jăratic…

Oțelul a devenit campioana României, dar pentru mulți echipa din anii tăi e mai aproape parcă de suflet. De ce oare?

Noi eram majoritatea gălățeni, crescuți împrenă de la juniori, compuneam o imagine de dăruire, de coeziune. Ne spuneau antrenorii că e ușor de lucrat cu noi. Mulți eram și absolvenți de facultate! Devenisem maturi împreună, eram la o vârstă a performanței cam toți. Acum, cu 10-12 jucători aduși într-un sezon e greu să mai creezi așa ceva. Nici antrenorul n-are cum să-și facă treaba, nici fanii nu se pot atașa de o idee de echipă. Dar să știi că generația Oțelului dinaintea noastră, care a jucat cu Juventus Torino în cupele europene, poate că era și mai frumoasă ca noi! Una de excepție!

Când galeria oprea autocarele după deplasări…

Oțelul Galați a bătut-o pe UTA Arad cu 4-0 și au urcat pe loc de…

La un meci de o calificare istorică la Cupa Mondială! Fotbalistul din Superliga are șansa…

Ai fost un mijlocaș defensiv “pe foaie”, dar te-ai bătut la titlul de golgheter în Liga 1, primul jucător din istoria Oțelului în postura asta. Cum de era așa?

Mie mi-a plăcut spectacolul! Chiar dacă jucam și fundaș central uneori! Veneam din spate nemarcat și, având plăcerea golului, plus simțul golului, nativ, reușeam. Am marcat mult pentru că nu prea ratam. Bine, m-a ajutat enorm faptul că am avut antrenori care au încurajat asta. Țicleanu a venit cu ceva nou, ofensiv, deschis. La fel, Simionaș mi-a dat libertate și curaj.

Când și cum s-a născut scandarea: Vali Ștefan, căpitan / Ca Baresi la Milan?

Galeria Oțelului de atunci, Sidexplozia, era formată din mulți studenți. Erau inventivi și spectaculoși, făceau scandări diferite pentru mulți jucători. Eu am fost surprins și măgulit, îți dai seama, ca Baresi la Milan! Te făceau tinerii ăia minunați să dai totul în teren!

Ai fost nu iubit, mai mult decât iubit, ca jucător, de gălățeni. Ce întâmplare nu vei uita niciodată, legată de relația cu ei?

Am rămas și voi fi mereu impresionat de felul în care ne urmau, alai, când veneam din deplasări. Mergeau după autocar, de unde ne întorceam. Și ne opreau la orice popas și scandau continuu! De fiecare dată! Ne gândeam, sincer îți spun, că poate nici nu merităm atâta dragoste!

 “Lipsa de dăruire golește stadioanele, nu pandemia!”

Ai debutat târziu în Liga 1, la 25 de ani. Care e povestea?

La 19 ani am avut o accindentare gravă, un meci la Borzești. Un portar a căzut pe spatele meu după o săritură la acap. Am stat aproape un an în spital, nu știam dacă voi mai merge vreodată! Mă îmbrăca și mă dezbrăca viitoarea mea soție… După un an, am reînceput la Liga 4, la Ancora Galați. Am luat-o de la zero practic. Am zis că mai bine mor decât să stau! Încet-încet, cu dureri. Durerile astea le-am ținut toată cariera cu mine, am tăcut și-am strâns din dinți. Satisfacția, mai mare ca durerea. M-a luat Oțelul de acolo dar apoi m-a lăsat la Dunărea Galați. Trei ani am jucat și am căpătat încredere, m-am obișnuit să joc și cu durerea. Am marcat multe goluri și Marius Stan împreună cu MM Stoica m-au readus la Oțelul.

Știu că și acum ai dureri groaznice uneori…

Acum, când stau pe scaun și când mă aplec, îmi mai trebuie vreo 2 minute să mă îndrept. Performanța cere sacrificii și nu m-am plâns! Uite, eu cred că nu doar pandemia a luat oamenii din tribune, ci și lipsa de muncă și dăruire a jucătorilor noștri, înainte să apară pandemia! Ascultă ce îți spun, oamenii nu vin etapă de etapă să vadă talent fără dăruire. Dar dăruire, chiar și când nu e talent în toată echipa, vin să vadă oricând!

În cantonament cu Steaua lui Pițurcă

Ce nu ți-a plăcut cel mai mult în fotbal, când erai jucător?

Starea terenurilor! Când ploua, era jale. Până și la noi la Galați era greu! Nu mai zic prin nordul Modlovei… puneai crampoane mari, te accidentai ușor… Apoi, nu am fost plătiți pe măsura cerințelor în acea vreme. Se cerea mult și se investea puțin. Și tot erau rezultate mai bune ca acum!

Ce oferte ai avut din țară și din străinătate în anii de glorie la Oțelul?

M-au dorit Rapid și Craiova, dar conducerea nu m-a lăsat să plec. Au zis să nu întărim rivalele la titlu ? Păi noi ne băteam la titlu… Să fim serioși… Cred că s-au temut mai mult de reacția fanilor gălățeni. Dar cel mai aproape de un transfer am fost când eram la Dunărea Galați, înainte de Oțelul! Am fost într-un cantonament de iarnă cu Steaua, domnul Pițurcă era antrenor! Mi-au spus că sunt încântați de mine, dar la final Dunărea a cerut mulți bani și a picat totul.

Dialogul cu Iordănescu și speech-ul de colecție marca Hagi

Ai jucat cu Oțelul în Cupa UEFA, ai prins un meci pentru naționala României. Te gândești acum că poate, dacă plecai de la Oțelul, ai fi fost și mai sus ca jucător?

Daaa, cu siguranță. Dacă eram la un club bucureștean, clar. Să-ți dezvălui ceva. Când am fost convocat de Anghel Iordănescu pentru singurul meu meci la națională, cu Liechtenstein, aveam 29 de ani. Înainte de meci, nea Puiu mi-a zis să stau jos ca să discutăm puțin. Îmi zice: ai fost selecționat pentru parcursul tău bun și mă bucur mult că ești aici. Dar, uite foaia asta. Concurenții tăi pe post. Popescu, Dorinel, Lupescu, toți cu echipe din străinătate… Eu eram Vali Ștefan de 29 de ani de la Galați! Și nea Puiu încheie: Dar vei juca tu azi, pentru că o meriți cu adevărat. A fost un profesionist, un om fair. M-a băgat acel meci dar m-a și făcut să înțeleg drept adevărul pe care îl știam. L-am respectat mereu pentru acel dialog!

Ce te-a impresionat cel mai mult la echipa națională?

Un episod care… nici nu știu cum să-ți spun. M-a emoționat atunci de am rămas fără cuvinte, dar și acum, când îmi amintes,c mi se ridică părul pe mine. Eu am ajuns la convocare cu o oră mai devreme, na!, eram debutant. Am urcat printre primii în autocar. Spre final, a ajuns și Hagi. Cu o șapcă pe cap, îl credeam vedetă. Ei bine, a urcat în autocar și-a dat șapca jos și ne-a spus celor nou veniți, fix așa: domnilor, mă numesc Gică Hagi, sunt căpitanul echipei naționale, vă urez bun venit și să aveți parte numai de bine, să ajutați naționala! El, Hagi! S-a prezentat așa și ne-a vorbit așa! De aceea Hagi va rămâne mereu Hagi!

4-3 în Giulești, cu 9 oameni și jumătate pe teren!

Care meci din toate jucate în tricoul Oțelului e cel mai trist?

Cu HIT Gorica în cupele europene… 0-2 la ei și acasă facem 4-0, dar se termină 4-2 în ultimele minute și se califică ei. Mi-a zis un prieten că era la tribuna oficială și a pornit spre teren să sărbătorească alături de noi, iar când a ajuns jos eram eliminați. Ce să mai zic… Nici acum nu știu cum am pierdut și de ce… Am spart și geamul de la vestiare de nervi… Mă uitam la fani, unii se bucurau că am câștigat, nu știau cum e cu golurile în deplasare… A fost crunt.

Dar cel mai frumos?

Un Rapid-Oțelul 3-4. Au avut 3-1, iar noi am jucat în 9 oameni și jumătate. Că portarul a fost eliminat și a intrat Arcanu, care își scosese gipsul în ziua meciului, deci 9 oameni și jumătate! Iar eu am dat golul victoriei în minutul 96!

Care e cea mai frumoasă amintire din perioada în care ai jucat în Cipru, pentru Omonia Nicosia?

Toate victoriile cu APOEL, Apollon și AEK Larnaca! Dura o oră după meci să ajungem la mașini! Ce se întâmplă la noi la un derby de București, acolo e mai tot timpul între echipele astea. Dar peste toate e primul meci în cupele europene cu Omonia. Am dat 3 goluri și m-au purtat pe brațe după meci! La meciul cu Lazio însă, a căzut olandezul Winter peste mine și mi-a rupt ligamentele încrucișate… Ulterior am devenit antrenor secund al lui Andone, apoi am preluat echipele de juniori la Omonia și Olympiakos Nicosia ieșind campion național de fiecare dată. Acum, când a luat Omonia titlul, m-au invitat, mă iubesc mult și eu pe ei! Ne-au premiat, a fost tare frumos.

 “Hanghiuc, Motroc și Olăroiu aveau pontețial de mari jucători!”

Avem vreun mijlocaș defensiv de tipul tău în fotbalul nostru, cu aport ofensiv consistent?

Aici e greu… la ce ritm avem, la ce rezultate în cupele europene… e greu aici, chiar nu știu.

Care este coechipierul cu cel mai mare potențial neîmplinit?

L-am avut coleg la Dunărea Galați pe Mihai Hanghiuc, care ulterior a făcut carieră la Oțelul. A făcut parte din “Generația Cangurilor”, cu Romică Gabor. Așa fotbalist complet, rar am văzut. Dar la 30 de ani juca în Liga 4… incredibil, la ce potențial avea…

Dar dintre adversari?

E un nume cunoscut, dar care putea să ajungă mult, mult mai sus, după părerea mea. Sunt doi, de fapt. Motroc și Cosmin Olăroiu! Cu amândoi ne dădeam tălpi, coate și alte mijloace neconvenționale (râde), dar după meci ne îmbrățișam. Mijlocași bătăioși, cu capacitate fizică, inteligență. Chiar puteau să fie mult mai mari!

Căutând jăraticul prin cenușă: rana Oțelul

De ce nu e și Oțelul Galați măcar în L2, nu mai zic de Liga 1?

Aici chiar că m-ai lovit… Sunt două lucruri importante, cred eu. Primul ține de sistemul de finanțare. Când ești susținut de autoritățile locale, lucrurile se împotmolesc în perioada de iarnă și începutul de an, că așa e bugetarea lor. Ori, tu atunci ai cea mai mare nevoie de bani! Pregătești transferuri, faci pregătire bună, meciuri amicale care să conteze. Nu mai zic de salarii. Îți trebuie finanțatori, pe lângă autoritățile locale! Îți trebuie strategie pe un an măcar, altfel faci un tur bun și ești lider, cum a fost și Oțelul, apoi se năruie tot…

Crezi că totul ține numai de bani?

Doar AȘA nu vei fi dat afara de la locul de muncă! Asta te scapă...

Anunț oficial de la PPC România. Cât vor plăti clienții acum pentru energia electrică

Păi ți-am spus că sunt două lucruri, l-am detaliat pe primul. Al doilea: am auzit declarații ale jucătorilor care m-au lăsat mască, după ratarea obiectivului, că nu au fost plătiți. Atunci hai să nu mai punem obiectiv promovarea dacă nu putem plăti! Sau facem strategie cu promvoarea tinerilor din pepinieră și gata! Iar ei, jucătorii, să se dea la o parte dacă se simt frustrați și nu pot da totul. Nu vii la final de sezon să zici asta, ci te dai la o parte și lași altul motivat. Noi când jucam stăteam și 6 luni neplătiți, jucam în cupele europene, plecam în concediu la mare și apoi ne primeam banii! Acum nu mai e așa, poate că e și normal să nu mai fie așa. Dar să spună clar: frate, nu pot să dau totul că sunt neplătit, bagă alții!