Newcastle United a fost preluată anul trecut de Fondul Public de Investiții al Arabiei Saudite. Devenit peste noapte cel mai bogat club de fotbal din lume, nu s-a grăbit totuși să facă transferuri răsunătoare. La început de 2022, Newcastle a dat prima lovitură pe piața transferurilor. ”Coțofenele” l-au adus pe Kieran Trippier de la Atletico Madrid.
De la preluarea lui Newcastle de către Fondul Public de Investiții al Arabiei Saudite au apărut numeroase zvonuri despre viitoarele transferuri ale clubului. În ciuda puterii finaciare imense de care dispune acum clubul din nordul Angliei, mutările spectaculoase s-au lăsat așteptate.
Astăzi, Newcastle a oficializat primul transfer al clubului de la preluarea sa de către Mohammed bin Salman. Kierran Trippier este noul jucător al ”coțofenelor”. Newcastle l-a adus pe internaționalul englez de la Atletico Madrid, plătind pentru el aproximativ 15 milioane de euro. Jucătorul a semnat un contract valabil doi ani și jumătate cu gruparea engleză.
Contractul lui Ousmane Dembele la FC Barcelona expiră pe 30 iunie 2022, iar Newcastle ar putea fi următoarea sa destinație.
La mijlocul lunii decembrie, Xavi dezvăluia o discuție avută cu Dembele și susținea că internaționalul francez va semna prelungirea contractului. Acest lucru nu s-a mai întâmplat, iar acum presa din Spania scrie că plecarea lui Dembele de pe Camp Nou este inevitabilă.
În acest context, a apărut și o primă ofertă importantă pe numele atacantului de 24 de ani. Potrivit Daily Mail, Mohammed Bin Salman îl vrea pe Dembele la Newcastle și îi va îndeplini toate pretențiile financiare. Conform sursei citate, Dembele ar urma să primească pe St James’ Park un salariu de peste 25 de milioane de euro (485.000 de lire pe săptămână), dar și o primă de instalare de aproximativ 30 de milioane de euro. De asemenea, din toată afacerea va ieși la fel de bine și impresarul fotbalistului, care ar urma să încaseze un comision de 15 milioane de euro.
Newcastle United se află doar pe locul 19 în Premier League, iar pericolul retrogradării bate la ușă. Aceștia trebuie să își întărească urgent lotul. Astfel, în ultimele două zile s-a vorbit intens de transferurile lui Isco și Wijnaldum în Anglia.
Isco este dorit și de Sevilla, astfel este greu de crezut că va părăsi Spania pentru a se transfera la Newcastle. Un lucru este cert, acesta este ultimul sezon pentru el pe „Santiago Bernabeu” odată ce contractul lui expiră la vară, iar madrilenii nu doresc să-l prelungească.
În vara ui 2021, Georginio Wijnaldum a făcut parte dintr-o campanie impresionantă de transferuri la Paris Saint-Germain. Olandezul nu a dat randamentul scontat, iar oficialii clubului ar fi dispuși să-l lase să plece, sub formă de împrumut, în Premier League. De asemenea, nici jucătorul nu este mulțumit de numărul de minute pe care l-a primit pe „Parc des Princes”.