Cum șansele ca războiul din Ucraina să se încheie curând sunt, practic, infime, sportivii ruși recurg la măsuri radicale pentru a scăpa de „povara” țării natale. Cel mai bun exemplu vine din tenis, unde o jucătoare a decis să renunțe la cetățenie.
Sătulă de reacțiile dure ale colegelor din circuit – în special ucrainence, exemplul cel mai bun fiind Marta Kostyuk, care a refuzat să-i dea mâna după meciul direct – , Varvara Gracheva (22 de ani, 54 WTA) își dorește să renunțe la naționalitatea rusă și să evolueze mai departe pentru Franța. L’Equipe anunță că șansele ca demersul să aibă succes sunt destul de mari, în condițiile în care locuiește din 2016 la Cannes și a trecut deja testele de limbă.
Varvara a avut un parcurs excelent anul trecut, culminat cu accederea în turul 3 la Roland Garros și a început în forță 2023, cu o altă prezență în runda a treia a unui turneu de Grand Slam, respectiv Australian Open, unde a eliminat pe Daria Kasatkina (25 de ani, 8 WTA), cap de serie numărul 8. A urmat finala de la ATX Open, prima a carierei, precum și meciul din optimile Indian Wells, fază atinsă și la Miami, după ce a eliminat-o inclusiv pe Ons Jabeur (28 de ani, 5 WTA), asigurându-și un loc în rândul celor mai bune 50 de jucătoare ale lumii.
Cel mai probabil, Hexagonul o va primi cu brațele deschise, mai ales că principala reprezentantă, Caroline Garcia (29 de ani, 4 WTA) este într-o scădere evidentă de formă și nici Alize Cornet (33 de ani, 66) sau Oceane Dodin (26 de ani, 93) nu trec prin cele mai bune perioade ale carierei. Primul meci al Varvarei sub culorile noii sale țări ar putea avea loc pe 14 aprilie, chiar în Billie Jean Cup.
Nu este pentru prima dată când se aduce în discuție renunțarea la cetățenia rusă. Într-un interviu acordat anul trecut, Daria Kasatkina le-a recomandat tinerilor tenismeni din țara natală să facă acest pas dacă își doresc să ajungă în top.
„Cred că generația care are acum 16-17 ani are încă o șansă. Ei joacă deja, există șanse să plece și să joace pentru alte țări. Nu au fost norocoși, dar încă mai au o șansă.
Iar pentru cei care sunt mai tineri… Nu știu. Toți cei care pleacă din Rusia și pătrund la un nivel înalt în următorii ani, nu știu, cinci ani, sunt niște oameni asumați. Cred că mulți copii talentați, ai căror părinți vor avea ocazia, își vor schimba probabil cetățenia”, a declarat sportiva de 25 de ani.