Simona Halep a căzut pe locul 14 WTA după ce a fost eliminată în optimile de finală ale turneului de la US Open. Declinul fostului lider mondial în clasament a început odată cu accidentarea gravă suferită la turneul de la Roma din luna aprilie.
Sportiva care va împlini peste câteva zile vârsta de 30 de ani nu a putut participa la aproape niciun turneu în vara acestui an din cauza accidentării. Halep a ratat turneele de la Roland Garros și Wimbledon, dar și Jocurile Olimpice de la Tokyo.
Drept urmare, jucătoarea care a stat nu mai puțin de 373 de săptămâni consecutive în top 10, a ajuns acum pe poziția a 14-a. Ilie Năstase nu consideră însă că acest fapt reprezintă o mare problemă.
Fostul mare tenismen susține că nu întotdeauna poziția din clasament dă valoarea reală a unui jucător. Mai mult, odată ce Simona Halep a fost cândva lider mondial, poziția ei din prezent nu mai reprezintă o miză la fel de mare.
De asemenea, primul lider din istoria circuitului ATP a spus că locul ocupat în prezent nu reflectă valoarea sportivă a Simonei. Și dezvăluit și la ce turnee va participa Halep în perioada următoare.
Nu mai contează acum pe ce loc este Simona Halep, dacă a fost odată pe locul 1. Aia contează. Că este acum pe loc cu 14, după mine, asta nu mai contează. Ea oricum nu este jucătoare de locul 14. Clasamentele nu spun întotdeauna adevărul. Simona Halep joacă de numărul 1, 2, 3, acolo.
Clasamentele nu mai contează. Ştiu că o să joace la Indian Wells şi la Cluj şi la Turneul Campioanelor, dacă se califică”, a spus Ilie Năstase într-un interviu acordat la Centrul Național de Tenis.
Simona Halep s-a căsătorit miercurea trecută cu Toni Iuruc. La eveniment au fost invitați și Ilie Năstase și Ion Țiriac. Deși sportiva le-a transmis invitaților săi să nu aducă niciun cadou, celor doi mari tenismeni li s-a cerut totuși un mic „favor”.
Halep a dezvăluit că soțul său își dorește să amenajeze o cameră specială unde să fie puse toate trofeele Simonei. Pe lângă acestea, el și-a dorit să obțină câte o rachetă de tenis de la Țiriac, Năstase și Virginia Ruzici. Doar că a primit doar de la fosta campioană de la Roland Garros.
Soţul meu face o cameră, un fel de muzeu, cu toate trofeele mele, a fost dorinţa lui, nu a mea! Dorinţa mea a fost să facem această cameră la Constanţa, dar s-a schimbat planul şi este la Bucureşti. Toni a vrut o rachetă de-a domnului Ţiriac, una a domnului Năstase şi una de la doamna Ruzici. Până acum am primit doar de la doamna Ruzici, bărbaţii se lasă greu observ”, a dezvăluit Simona Halep la finalul evenimentului de lansare a proiectului Tennis Win, inițiat de Gică Popescu.
Motivul pentru care Ion Țiriac nu și-a onorat „datoria” a fost reprezentat de faptul că miliardarul nu a putut participa la nunta Simonei Halep. În schimb, Ilie Năstase a fost prezent alături de soția sa Ioana. În cadrul aceluiași eveniment Tennis Win, Năstase a explicat de ce nu i-a adus Simonei cadoul dorit.
Simona nu a primit încă racheta de la mine pentru că nu am găsit. Trebuie să cumpăr şi eu de pe internet o rachetă de-ale mele. Chiar nu mai am rachete de-ale mele. Nu ştiu cât costă o rachetă, 30-40-50 de euro, nepotul meu ştie, el se ocupă”, a spus Ilie Năstase.