Rapid e gata să facă primul transfer al verii. O vedetă din Liga 1, aproape să ajungă în Giulești: „Cui nu i-ar plăcea să joace acolo?”

Moldoveanu Camelia / 13.05.2022, 23:41
Rapid e gata să facă primul transfer al verii. O vedetă din Liga 1, aproape să ajungă în Giulești: „Cui nu i-ar plăcea să joace acolo?”

O vedetă din Liga 1 ar putea ajunge la Rapid în vară. Transferul ar urma să se facă pe ruta Târgoviște – Giulești. Tatăl fotbalistului a făcut dezvăluirea.

Un fotbalist de la Chindia ar putea ajunge la Rapid? Tatăl fotbalistului a recunoscut

După un sezon bun în tricoul Chindiei Târgoviște, Marco Dulca, căci despre el este vorba, este vânat de mai mult echipe din Liga 1. Mijlocașul în vârstă de 23 de ani a adunat 35 de apariții, două goluri și două pase decisive, în acest sezon. Marco Dulca este cotat pe Transfermarkt la 800.000 de euro.

Cristi Dulca, selecționerul echipei naționale de fotbal feminin și tată mijlocașului, a vorbit despre viitoarea destinație a lui Marco Dulca. Seniorul a recunoscut că și-ar dori ca fiul lui să joace la Rapid.

Sunt câteva echipe din Liga 1 care îl vor, dar are un impresar. Mai are un an de contract cu Chindia, sunt aceste meciuri de baraj, dar apoi vom vedea. Are impresar, îi mai dau şi eu sfaturi, dar el decide.

Mi-ar plăcea să joace la Rapid. Cui nu i-ar plăcea să joace acolo? Vom vedea după meciurile de baraj, dar eu zic că e pregătit de o echipă mai bună. I-a prins foarte bine această perioadă la Chindia, a prins un mediu bun, Săndoi i-a dat încredere. Sunt mulţumit de cum a jucat, de cum a evoluat”, a declarat Cristi Dulca în emisiunea Fotbal Show.

Marco Dulca, bezele către Rapid

Chindia a remizat cu Rapid, 0-0, într-un meci din runda a 7-a din play-out. Gazdele încă mai speră la salvarea directă de la retrogradare. Marco Dulca a lăudat echipa lui Adi Mutu, unde ar putea ajunge în vară.

„Orice punct e important. Mai bună era victoria, dar mergem la Sepsi să câștigam. Matematic se poate. Am vorbit cu tatăl meu, el ține cu mine, dar nu știu dacă la acest meci a ținut sută la sută cu mine.

Rapid e o echipă de tradiție. Îmi doresc să salvez Chindia de la retrogradare și din vară voi vedea ce va fi.

Eu mă bucur că am luat un punct cu o echipă care nu trebuie să lipsească din play-off. Eu mă gândesc la un transfer în străinătate sau, de ce nu?, în țară”, a declarat Marco Dulca la finalul partidei.

Marco Dulca, acuzat de abuz de către Mihaela Buzărnescu

Mihaela Buzărnescu și Marco Dulca au format, până acum ceva timp, un cuplu, spre surprinderea multora. În ciuda diferenței de vârstă, fotbalistul având 23 de ani și jucătoarea de tenis 34 de ani, cei doi sportivi păreau să se înțeleagă minunat. Mai mult, au fost într-o vacanță exotică împreună, în în iarnă. Se pare că după acea escapadă romantică s-a și produs ruptura.

Jucătoarea de tenis a decis să-și închidă contul de Instagram pentru o vreme, iar pe Facebook era complet absentă. Într-o postare de la finalul lunii ianuarie, Mihaela Buzărnescu le explica fanilor că s-a accidentat și că trage din greu să revină pe teren, motiv pentru care sta departe de rețelele de socializare.

Însă, nu doar problemele profesionale au ținut-o departe de ochii curioșilor, ci și problemele personale. Playsport.ro a semnalat posibila problemă din paradis în luna februarie, însă Miki abia acum a recunoscut că relația cu Marco Dulca s-a încheiat. Din nefericire, se pare că fotbalistul ar fi avut un comportament total neadecvat față de iubita sa, comportament pe care Mihaela Buzărnescu la caracterizat ca fiind un „abuz mental”.

Aceste ultime 6 luni au fost foarte grele pentru mine, atât pe plan profesional, cât și pe plan personal. Sunt atât de recunoscătoare că am revenit după accidentare și că pot juca din nou.

În viața personală am pus totul pe tavă, m-am implicat total, la fel cum o fac și în viața profesională. Dumnezeu știe prin ce am trecut, dar eu am fost cea care a acceptat insultele, umilințele, accidentările, acuzațiile produse de imaginația lui. Ce abuz mental! Aceste lucruri lasă urme. Toate relele pe care le-am primit și prin care am trecut se vor transforma în ceva bun pentru mine, într-un anumit moment”, este mesajul pe care Mihaela Buzărnescu l-a postat pe contul ei oficial de Instagram.