S-au supărat turcii și au renunțat la transferul lui Adrian Șut. Ce motiv au avut cei de la Trabzonspor

Ștefănescu Dragoș 30.11.2022, 13:51
S-au supărat turcii și au renunțat la transferul lui Adrian Șut. Ce motiv au avut cei de la Trabzonspor

Gigi Becali este dispus să renunțe la câțiva jucători importanți de la FCSB, chiar în această iarnă. Unul dintre aceștia este Adrian Șut, jucător dorit cu insistență de Trabzonspor. După câteva zile de negocieri, campioana Turciei a renunțat la transferul fotbalistului român. Cele două cluburi nu au ajuns la un acord în privința sumei de transfer.

Trabzonspor a renunțat la transferul lui Adrian Șut

FCSB a avut un parcurs dezamăgitor în acest sezon, însă jucătorii formației roș-albastre nu duc lipsă de oferte.

Unul dintre fotbaliștii care ar putea pleca de la FCSB în următoarea perioadă este Adrian Șut (23 de ani). Acesta a fost dorit de campioana Turciei, Trabzonspor. Clubul turc era dipus să plătească 2 milioane de euro pentru mijlocașul defensiv. Gigi Becali a solicitat însă 3 milioane de euro și nu a dorit deloc să scadă din preț.

Nu ne-am înţeles. Ei au venit cu o ofertă de două milioane de euro. Eu fără trei milioane nu îl dau. Mi-au spus că cel care l-a urmărit pe Şut e cel mai mare specialist. El îşi face treaba, ţac-pac, ţac-pac, o ia, o dă, cum îmi place mie”, spunea Gigi Becali, în urmă cu câteva zile.

Potrivit celor de la Fotospor, Trabzonspor a sistat negocierile cu FCSB din cauza sumei prea mari cerute de formația roș-albastră pentru acest transfer.

În acest sezon, Adrian Șut a jucat în 66 de partide pentru FCSB, reușind să marcheze trei goluri și să ofere 2 assist-uri. Conform Transfermarkt, mijlocașul roș-albaștrilor este cotat la 900.000 de euro.

FCSB are un nou antrenor principal. Acesta a consdu deja primul antrenament

Nicolae Dică a plecat de la FCSB după înfrângerea cu U Cluj. De atunci echipa roș-albastră a fost pregătită de Mihai Pintilii. Gigi Becali a demarat discuții cu mai mulți antrenori însă nu a ajuns la un acord cu vreunul dintre aceștia. Cum Pintilii nu deține licența PRO, el nu are dreptul de a conduc echipa din postura de antrenor principal.

În aceste condiții, Gigi Becali l-a numit pe Leo Strizu în funcția de antrenor principal la FCSB. Tehnicianul de 55 de ani are licență PRO, deci nu va avea nicio problemă să conducă echipa. Potrivit As.ro, Strizu a fost prezent la antrenametul roș-albaștrilor din cursul zilei de azi. Mihai Pintilii va ajuta în continuare la pregătirea antrenamentelor de la FCSB.

Ca antrenor principal, Leo Strizu are două experiențe la activ. În perioada 2008-2011 el a pregătit FCSB II, iar în sezonul 2021/2022 a antrenat-o pe Unirea Constanța.

Urmăriți Playsport.ro și pe