Weekendul acesta, în capitală va avea loc Maratonul Bucureşti. Evenimentul se află la ediția 14-a și propune curse de 42 km, 21 km, 10 km, 5 km şi ştafetă. Din nefercire, Raiffeisen Bank Bucharest Marathon se va ține fără spectatori.
Organizatorii competiției Maratonul Bucureşti au anunţat că va avea loc în zilele de 30 şi 31 octombrie, însă fără spectatori. Asta, deși capitala a înregistrat 14.950 cazuri noi de COVID și 512 de decese în ultimele 24 de ore. În plus, spitalele din întreaga țară sunt arhipline. În unele locuri nu mai sunt locuri libere nici măcar pe scaune, după cum a declarat pentru Viața Liberă medicul Mihai Polinschi de la Serviciul de Ambulanță Județean Galați.
Scandalos este faptul că o cursă similară tocmai a fost amânată. Este vorba despre competiția de la Wuhan. Măsura a fost aplicată după ce în orașul cu 11 milioane de oameni au fost descoperite puțin peste 2o de cazuri de infectări. La precedentele ediții ale cursei de la București au participat și 3.000 de alergători.
Cea de-a 14-a ediţie a Maratonului Bucureşti va avea startul în Piaţa Constituţiei.
Sâmbătă, de la ora 9.00 vor lua startul alergătorii de la cursa de 10 km şi de la ora 10.45, cei de la cursa de 5 km. Ziua următoare va fi un singur start, de la 8.30 pentru cursele 42 km, Ştafetă şi 21 km.
Organizatorul evenimentului a făcut, recent, un anunț extrem de important pentru toţi participanţii:
- Înscrierile online se vor prelungi până vineri, 29 octombrie pentru cursele 10 km şi 5 km, respectiv sâmbătă, 30 octombrie pentru cursele 21 km, 42 km şi Ştafetă.
- La eveniment va fi permis accesul tuturor alergătorilor care vor face dovada înregistrării şi care pot oferi dovada imunităţii după cum urmează:
– certificat digital European COVID – Certificat de Vaccinare pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2, pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
– certificat digital European COVID – Certificat de recuperare pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării cu SARS-COV-2.
– aceştia vor face dovada înregistrării şi vor prezenta dovada vaccinării sau vindecării de infecţia cu virusul SARS-CoV-2, prin intermediul certificatului de vaccinare, pe suport hârtie sau în format electronic, sau al certificatului digital al Uniunii Europene privind COVID-19.