Fostul președinte executive al clubului Dinamo, Dorin Șerdean, a fost executat de ”Doar Dinamo București” (DDB). Reprezentanţii DDB au anunţat că au recuperat prejudiciul creat de Şerdean.
Acţionarul ”Doar Dinamo Bucureşti” (DDB) a recuperat prejudiciul creat de fostul preşedinte executiv al clubului, Dorin Şerdean. În urmă cu câteva zile, el a promis public că va face acest lucru. Dovadă stă postarea sa de pe pagina oficială de Facebook a Peluzei Cătălin Hîldan.
Suporter al echipei noastre, avocatul Gabriel Bucur a înţeles cum stau lucrurile la Dinamo Bucureşti şi a acceptat astăzi să returneze banii primiţi din partea fostului preşedinte executiv Dorin Şerdean”, se arată într-o informare transmisă de conducerea administrativă a clubului prin intermediul site-ului oficial, www.fcdinamo.ro.
Reprezentanții clubului din Ștefan cel Mare au apreciat foarte mult gestul avocatului și au ținut să îi mulțumească public. Aceștia au postat un mesaj pe una dintre cele mai utilizate rețele de socializare pentru a fi siguri că mulțumirile vor ajunge acolo unde trebuie.
Dinamo Bucureşti îi mulţumeşte public avocatului Gabriel Bucur pentru ataşamentul faţă de culorile clubului, faţă de toţi susţinătorii echipei noastre!
Dincolo de cuvinte, decizia avocatului Gabriel Bucur reprezintă un gest de onoare într-un moment în care suporterii dinamovişti au un singur obiectiv, salvarea clubului, se înscriu în Program DDB şi cumpără bilete virtuale cu bani din alocaţii şi pensii sau din salariul minim pe economie.”, se mai arată pe pagina oficială de Facebook a clubului Dinamo.
Dorin Șerdean a fost demis joi, 21 ianuarie, din funcția de președinte executiv. Încheierea raporturilor contractuale cu Dorin Şerdean a avut loc pe motiv că oficialul ar fi sustras o sumă importantă de bani din conturile DDB. Șerdean s-a bucurat la banii pe care i-au dat copiii din alocație doar ca să fie și ei membri. Prejudiciul adus de el este unul imens.
A doua zi, fostul preşedinte executiv a deturnat iarași fondurile clubului Dinamo Bucureşti. Mai exact, el a plătit din banii suporterilor asistenţa juridică oferită de către avocatul Gabriel Bucur, conform clubului Dinamo. În jur de 12.000 de euro a sustras Șerdean din conturile DDB. Suma respectivă a fost extrasă din banii strânși de suporterii înscriși în programul DDB. Cel puțin, așa reiese din informațiile date publicității.
Demisia lui că este doar începutul unei campanii. Fanii-finanțatori din DDB vor să scape de toți oamenii lui Pablo Cortacero. Scandalul dintre fani și Șerdean a luat amploare după partida cu CFR Cluj, din decembrie. La acel moment, lui Șerdean nu i s-a permis accesul pe stadion. Ulterior, a avut loc un schimb de replici și o ruptură definitivă.