Start de mercato în Giulești. Primii doi fotbaliști pe care îi transferă Rapid. Adi Mutu și-a dat acordul și au început negocierile

Octavian Vasilescu / 25.05.2022, 22:04
Start de mercato în Giulești. Primii doi fotbaliști pe care îi transferă Rapid. Adi Mutu și-a dat acordul și au început negocierile

Rapid are un nou acționar, pe celebrul om de afaceri Dan Șucu. Giuleștenii vor avea un buget de 7 milioane de euro în noul sezon, iar pe lista de achiziții s-ar afla opt jucători.

GSP.ro scrie că mijlocașul Marco Dulca (23 de ani) și fundașul Paul Iacob (25 de ani) vor fi primele transferuri din era Dan Șucu. Patronul Mobexpert și Victor Angelescu sunt acum acționarii Rapidului. Cei doi vor asigura un buget de 7 milioane de euro în noul sezon.

Rapid vrea să-i transfere pe Marco Dulca și Paul Iacob

Conform sursei citate, Rapid vrea să transfere opt jucători în perioada de mercato din vară. Marco Dulca și Paul Iacob, amândoi de la Chindia Târgoviște, sunt primele nume apărute în spațiul public.

Paul Iacob este căpitanul Chindiei, echipă aflată la barajul pentru menținerea/promovarea în Liga 1. Elevii lui Emil Săndoi au pierdut meciul tur cu Concordia Chiajna, scor 1-2, în deplasare. Iacob va rămâne liber de contract după 30 iunie. Fundașul a evoluat în 40 de meciuri în acest sezon.

Marco Dulca a evoluat în 35 de meciuri pentru Chindia în acest sezon și a înscris două goluri. Cotat la 800.000 de euro de site-ul Transfermarkt, Dulca Jr mai are contract cu Chindia Târgoviște până în 2023.

Marco Dulca, propus de tatăl său la Rapid

Fost fundaș la Rapid, Cristi Dulca l-a propus pe fiul său, Marco, la echipa antrenată de Adrian Mutu:

Sunt câteva echipe din Liga 1 care îl vor, dar are un impresar. Mai are un an de contract cu Chindia, sunt aceste meciuri de baraj, dar apoi vom vedea. Are impresar, îi mai dau şi eu sfaturi, dar el decide. Mi-ar plăcea să joace la Rapid. Cui nu i-ar plăcea să joace acolo?

Vom vedea după meciurile de baraj, dar eu zic că e pregătit de o echipă mai bună. I-a prins foarte bine această perioadă la Chindia, a prins un mediu bun, Săndoi i-a dat încredere. Sunt mulţumit de cum a jucat, de cum a evoluat”, a spus recent Cristi Dulca, tatăl lui Marco.

Dan Șucu a anunțat bugetul Rapidului

Rapid va avea un buget de 7 milioane de euro în sezonul 2022/2023, iar acesta va fi dublu în sezonul 2024/2025:

Anul acesta vom avea la dispoziție aproximativ 7 milioane de euro ca buget. Vom încerca să generăm veniturile din liniile de business. Dacă nu vom reuși, sumele respective vor trebui generate de către proprietari. Este normal ca Daniel Niculae să știe sumele pe care se bazează, pentru a face planuri.

Pentru sezonul 2023-2024, bugetul va fi de 10 milioane de euro, iar în sezonul următor va fi de 14 milioane şi până la 24 mai e puţin. Obiectivele stabilite sunt pentru următorii doi ani, sperăm să câștigăm campionatul.

Anul 2021-2022 n-a fost bun pentru Rapid, din punct de vedere financiar. Din punctul meu de vedere, veniturile au fost mai mici decât ne-am fi dorit. În acest sezon, am avut venituri de două milioane și ceva, spre trei milioane, și cheltuieli de patru milioane și ceva. Deci a fost un deficit important.

Anul viitor, sperăm să avem venituri de 6,5 milioane de euro, spre 7 milioane, și cheltuieli echivalente. Nu ne interesează doar ideea de a fi campioni, ci și modul de a câștiga”, a declarat Dan Șucu, la conferința de presă în care a fost prezentat drept noul acționar de la Rapid.