Steliano Filip rămâne la Dinamo în continuare! “Sunt fericit aici! Atmosfera este una foarte bună”

Dragos Stefanescu 08.08.2021, 22:55
Steliano Filip rămâne la Dinamo în continuare! “Sunt fericit aici! Atmosfera este una foarte bună”

Aflată în insolvență, Dinamo a avut un parcurs nesperat de bun în debutul Ligii 1. Cu 2 victorii și o înfrângere în primele 3 etape, pentru Dinamo a urmat meciul din deplasare cu Chindia Târgoviște. După ce nu au reușit nicio fază importantă de poartă, Dinamo a pierdut partida de la Buzău cu scorul de 0-1. Înfrângerea nu i-a demoralizat pe fotbaliștii dinamoviști care și-au arătat optimismul la finalul partidei. Steliano Filip rămâne la Dinamo în continuare în ciuda nemulțumirii exprimate acum o săptămână.

Dinamo are un parcurs bun în debutul Ligii 1

Situația de la Dinamo părea să nu aibă soluționare la începutul acestui sezon. După schimbările din cadrul clubului, echipa din ”Ștefan cel Mare” se luptă pentru ieșirea din situația delicată în care se află. Cu Dario Bonetti pe banca tehnică, dinamoviștii au obținut 2 victorii și o înfrângere în primele 3 etape ale Ligii 1. Este un parcurs nesperat de bun, având în vedere situația financiară dezastruoasă a clubului.

Pentru Dinamo a urmat partida de la Buzău, împotriva celor de la Chindia Târgoviște. Dinamoviștii porneau partida cu multă încredere. În fața a 4000 de suporteri dinamoviști, Dinamo nu a reușit o partidă bună. Chindia a câștigat meciul cu scorul de 1-0. Astfel, seria bună a dinamoviștilor a fost întreruptă la Buzău.

 Steliano Filip rămâne la Dinamo în continuare

La finalul partidei fotbaliștii dinamoviști au dat declarații încurajatoare pentru fanii echipei din ”Ștefan cel Mare”. Steliano Filip a dorit să sublinieze faptul că nu dorește să plece de la Dinamo indiferent de poziția pe care va juca. Fotbalistul a vrut să-și arate și dezamăgirea că nu au reușit să-i facă fericiți pe fanii care au susținut echipa la Buzău.

N-am putut să ne ridicăm la nivelul fanilor, am jucat practic acasă. Campionatul este lung și trebuie să continuăm pe această linie, avem un grup unit și frumos, o să avem și rezultate bune. O să joc pe orice poziție, e greu, ne-am bucura dacă s-ar mai face transferuri. Ăștia suntem, mergem înainte. Chiar dacă am pierdut, trebuie să rămânem uniți. Dinamo e casa mea, nu pot să o las mai moale! Din probleme s-au rezolvat și se vor rezolva, trebuie să ne adunăm. S-a plătit un salariu, eu spun mereu ce gândesc. Sunt fericit la Dinamo.”, a spus Steliano Filip la DigiSport.

Dinamoviștii s-au simțit ca ”acasă” la Buzău

Portarul lui Dinamo, Mihai Eșanu, a declarat după partida de la Buzău că este foarte nemulțumit că nu au reușit să-i facă fericiți pe fanii dinamoviști.

Chindia echipă cu experiență și n-am reușit să avem ocazii ca în meciurile trecute. Credeau că nu o să punem probleme nimănui, așa că ne-au luat în serios. Atmosfera a fost una, acum este puțin mai proastă și sperăm ca meciurile următoare să adunăm puncte. Chiar vorbeam înainte de meci că jucăm acasă. Le mulțumim fanilor că vin cu noi peste tot și îmi pare rău că nu i-am făcut fericiți”, a declarat Mihai Eșanu la finalul partidei de la Buzău.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622