În umbra Mondialului, Florentino Perez a folosit Adunarea Generală a clubului Real Madrid pentru un discurs care vrea să întoarcă de la groapă proiectul Superligii Europei. Nu e doar un zvâcnet orgolios și atât. La câteva zile distanță, compania care a conturat ideea eșuată din 2021 anunță prin directorul său, în Financial Times, schița noului asalt.
De ce e, totuși, această invenție un mort îndărătnic?
Președintele lui Real Madrid e marele promotor al Superligii iar acum mai are alături, public, doar pe Barcelona și Juventus. Poziția lui publică în fața instituției socios de la Real scoate în față fără menajamente o serie de pseudo-argumente care lovesc în însăși esența inițiativei.
Când eram copii spuneam că. oricât fotbal am juca, nu ne-am plictisi vreodată. Acum se aplică vorba veche: oricât de mulți bani ai avea, nu-ți ajung.
Perez spune că Realul a întâlnit pe Liverpool de numai 9 ori în 67 de ani, iar pe Chelsea, în 4 meciuri. De ce să privezi fanii de astfel de jocuri? Perez vrea să uite că Real-Bayern Munchen, spre exemplu, s-a jucat de vreo 20 de ori în ultimele două decenii. Iar că Liverpool din anii ‘90 ar fi însemnat o rețetă financiară (căci, vom vedea, totul se învârte în jurul acesteia la Perez…) departe de cea pe care o propune prezentul.
Logica unui prezent atotputernic nu rezistă în fotbal. De ce nu Blackburn, Nottingham Forest sau Newcastle în Superligă, formațiile de top britanice ale anilor trecuți? Chelsea sau City erau pe vremea aceea… departe! Sau timpul necesar performanțelor care te primesc în Superligă e doar cel al banilor? Bărbătește: cei buni sunt doar cei profitabili azi?
Spaniolul folosește comparații cel puțin străvezii din tenis și fotbal american. Arată că Nadal și Federer au jucat de 40 de ori în 15 ani, iar Nadal și Djokovic, de 59 de ori în 16 ani. Deci… mai mulți bani! Doar că: tenisul presupune evenimente sportive pe toată durata anului, nu există comunități care trăiesc și cheltuiesc în spatele performanței individuale, iar analogia pică de tot dacă uităm că în acest sport se ajunge la cei mai buni spre finalul turneului în urma unei cerneri a tuturor participanților. Nu joacă Nadal și Federer în Superliga Nadal vs Federer!
Ca să crească Superliga, de așteptat cumva, Perez atacă Liga Campionilor. Și invocă veniturile ei din audiovizual depășite de cele ale NFL-ului american. Dar… iarăși sunt mere cu pere!
Fotbalul american înseamnă un monopol de facto în sportul de peste Ocean, pe când Champions League concurează cu toate competițiile naționale și internaționale din fotbal. Cota de piață a Ligii se împarte cu Premier League, Serie A ori La Liga, cu Euro și Mondialele. Și nu se joacă în weeek-end-uri. Ori, tot sportul “fotbal american” este, practic… NFL!
Opinia lui Perez, anunțată clar, este că UEFA crește de fapt, în prezent, meciurile între echipe irelevante prin formatul competițional existent. Modeste, irelevante, a folosit de-a lungul timpului mai multe etichete jignitoare. Este exemplul suprem al faptului că protejează doar interesele financiare ale câtorva, și nu fotbalul. Așadar, adio valoare sportivă în proiecția lui, drum deschis spre entertainment profitabil și atât!
E șocant, în acest context, cum Perez continuă discursul în registru Real Madrid cu pilonii moștenirii și istoriei clubului. Printre care, smerenie, respect, solidaritate. Atunci, fie Perez n-a învățat nimic din Real, ori vrea să schimbe implicit coloana lui vertebrală. Iar când se laudă cu Liga Campionilor cucerită în vară, deja e ipocrizie.
Ce încearcă de data aceasta susținătorii Superligii Europei din fotbal seamănă mult cu un complot al unui grup de proprietari, prin acorduri care reglementează toate tranzacțiile financiare și obligațiile legale între ei. Zero transparență privind admiterea în cercul privilegiaților. Exluderea fotbalului, pe alocuri.
Iar când tu, marele Florentino Perez, spui că e nevoie de o guvernare profesionistă, modernă și transparentă, în timp ce ai mâinile ocupate cu trusa de fard pentru acest mort îndărătnic, SuperLiga, devine deja ridicol…