Dorința lui Marius Măldărășanu după eșecul cu FCSB: „Ar trebui să calculați și punctele alea până vine decizia TAS”

Radu Bordei 23.01.2023, 13:26
Dorința lui Marius Măldărășanu după eșecul cu FCSB: „Ar trebui să calculați și punctele alea până vine decizia TAS”

Marius Măldărășanu nu este supărat deși echipa lui a cedat primul meci din 2023. Sibienii au fost învinși de către FCSB, chiar pe teren propriu. Hermannstadt este în acest moment pe locul 9, dar antrenorul încă nu a renunțat la play-off. Mai ales că Măldărășanu încă mai speră ca depunctarea suferită de echipa pe care o antrenează să fie întoarsă la TAS.

Marius Măldărășanu ia în calcul și punctele pierdute la comisii. „Eu spun să le calculați”

Depunctarea a venit chiar înainte de sărbătorile de iarnă. Din cauza unor datorii, echipa din Sibiu a fost penalizată cu 9 puncte. Cu toate acestea, conducerea a achitat toate obligațiile și acum așteaptă verdictul de la TAS, pentru a întoarce decizia FRF. Cu cele 9 puncte, Sepsi ar urca tocmai pe locul 6 și ar redeveni favorită să ocupe ultimul loc de play-off.

Până vine decizia definitivă de la TAS acele puncte sunt ale noastre, noi le calculăm. Am muncit pentru ele, ar fi o lovitură grea dacă decizia va fi una negativă, dar am înțeles că sunt motive să fim optimiști. De aceea nici nu vorbim, momentan, de acest lucru în vestiar. Nici eu nu vreau să vorbesc despre asta până vom vedea ce se va întâmpla. De altfel obiectivul nostru în acest sezon este menținerea în Superliga. Este cel mai greu an, cel după promovare, mai sunt multe puncte în joc, nu este nimic decis. În următoarele 8 meciuri trebuie să scoatem maxim de puncte, a declarat Măldărășanu, după înfrângerea cu FCSB.

Hermannstadt a rezolvat problemele financiare. „Nu vom ajunge ca Gaz Metan sau Clinceni”

Cele două grupări au devenit un model despre cum nu trebuie gestionat un club. Clinceniul și Gaz Metan s-au prăbușit sub povara problemelor financiare și au sfârșit campionatul cu depunctări masive și retrogradate. De altfel, cele două cluburi s-au și desființat, ulterior. De o soartă asemănătoare se tem și fanii din Sibiu, mai ales că echipa lor are șansa să realizeze o performanță importantă în acest sezon. Cu toate acestea, Marius Măldărășanu îi asigură că nu sunt motive să ia în calcul un scenariu negativ, mai ales că problemele financiare au fost, în mare parte, rezolvate.

Nu mai vreau să vorbim de bani. Când ajungi în play-off, iți asiguri atingerea obiectivului. Probleme nu sunt, suntem foarte bine, mai vin niște prime, săptămâna viitoare se plătește salariul, deci e stabilitate. De aceea spun că suntem într-o poziție diferită față de celelalte două cluburi. Dacă s-a greșit, atunci de acolo a venit depunctarea, dar eu cred că avem dreptate și vom câștiga, la final. Vom arăta la TAS că am respectat legile țării, privind insolvența, așa că vom câștiga. Până una alta, misiunea noastră rămâne aceeași, să obținem cât mai multe puncte posibile, pe teren, a completat Măldărășanu

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622