Ce se întâmplă cu Astra, după încarcerarea lui Niculae. Dani Coman a făcut anunțul!

Olteanu Ștefan / 18.02.2021, 20:46
Ce se întâmplă cu Astra, după încarcerarea lui Niculae. Dani Coman a făcut anunțul!

Dani Coman a anunțat ce se va întâmpla cu clubul Astra Giurgiu, dupa ce Ioan Niculae a fost condamndat la închisoare. Patronul giurgiuvenilor a primit cinci ani de detenție cu executare, iar decizia este definitivă.

Ce se întâmplă cu Astra, după încarcerarea lui Niculae

Ioan Niculae a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul de corupție „Interagro”. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, lui Ioan Niculae i s-a interzis și dreptul de a fi acționar, asociat și administrator în cadrul unei societăți comerciale, timp de 3 ani de zile, după executarea pedepsei principale.
Dani Coman, președintele Astrei Giurgiu, a oferit o primă reacție și asigura că este doar o problemă personală a lui Ioan Niculae.

Este o situaţie foarte grea. Este o problemă personală a domnului Niculae, care nu va afecta foarte mult clubul. Noi suntem alături de dumnealui şi de familia dumnealui în această perioadă, dar nu putem face prea multe”, a spus Dani Coman, pentru ProSport.

Ioan Niculae a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare
Ioan Niculae a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare cu executare

Dani Coman: „Astra va merge înainte!”

Președintele clubului din Giurgiu spune ca s-a întocmit deja o strategie pentru viitorul clubului. În urma unei discuții pe care a avut-o cu Ioan Niculae, Dani Coman a fost asigurat ca echipa nu va fi afectată:

Astra va merge înainte, asta am decis. În mare avem o strategie, ne-am făcut un plan împreună cu domnul Niculae. Ne-am gândit la toate variantele, nu suntem luaţi pe nepregătite. Vom merge cu toate greutăţile, aşa cum am făcut-o şi până acum”, a mai spus Dani Coman, potrivit sursei citate.

Dani Coman asigură că Astra nu va fi afectată de problemele personale ale patronului Ioan Niculae
Dani Coman asigură că Astra nu va fi afectată de problemele personale ale patronului Ioan Niculae

 

Astra este pe locul 13 în Liga I, cu 25 de puncte după 23 de etape. Trupa antrenată de Eugen Neagoe este la nouă puncte în spatele primului loc de playoff.
Astra Giurgiu s-a confrutat cu diverse probleme financiare în ultima perioadă, iar în această iarnă și-a pierdut unul dintre cei mai valoroși jucători.
Constantin Budescu, care avea opt pase decisive la Astra în acest sezon, a plecat în Arabia Saudită la Damac. Mijlocașul și-a făcut deja debutul pentru noua sa echipă.

Astra Giurgiu se află în partea inferioară a clasamentului
Astra Giurgiu se află în partea inferioară a clasamentului

Astra o întâlnește pe Dinamo în etapa următoare a Ligii I. Duelul va avea loc la Giurgiu și este programat duminică seara, de la 20:30. Astra și Dinamo sunt vecine de clasament, fiind despărțite de un singur punct. Meciul din tur s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.