Mesajul misterios al lui Patrick Mouratoglou după divorțul dintre Simona Halep și Toni Iuruc: „Încălcarea regulilor e necesară”

Ștefănescu Dragoș 10.09.2022, 16:15
Mesajul misterios al lui Patrick Mouratoglou după divorțul dintre Simona Halep și Toni Iuruc: „Încălcarea regulilor e necesară”

Divorțul dintre Simona Halep și Toni Iuruc a șocat pe toată lumea. În aceeași zi în care despărțirea celor doi a devenit oficială, Patrick Mouratoglou a transmis un mesaj misterios pe rețelele de socializare.

Patrick Mouratoglou, mesaj cu subînțeles după divorțul Simonei Halep

Vestea divorțului dintre Simona Halep și Toni Iuruc a uimit pe toată lumea, mai ales că cei doi urmau să se cunune religios peste doar două luni. Despărțirea survine după aproape un an de la cununia civilă. Se pare că problemele dintre cei doi nu au putut fi conciliate, astfel că fiecare a decis să meargă pe un alt drum.

În ziua în care Simona și Toni au pus capăt mariajului lor, Patrick Mouratoglou a transmis un mesaj plin de subînțeles. Francezul a revenit astfel în mediul online după o pauză de câteva săptămâni.

Regula este să lovești în cross pentru a te apăra, dar uneori în tenis este important să surprinzi adversarul, pentru a crea o oportunitate. Sunt necesare reguli. Încălcarea regulilor este de asemenea necesară, câteodată şi mai mult decât orice altceva, la momentul potrivit”, a scris Patrick Mouratoglou pe rețelele de socializare.

Simona Halep și-a păstrat optimismul chiar și după divorț. Ce mesaj a transmis marea noastră campioană

După ce divorțul de Toni Iuruc a fost anunțat oficial, Simona Halep nu a luat inițial nicio poziție publică. Cei doi s-au prezentat joi la notar pentru a semna actele de divorț. Ei au dorit ca procedurile să se încheie cât mai curând cu putință. Astfel, Simona și Toni au ales să nu ajungă în instanță, acolo unde procesul ar fi putut dura luni în șir.

Simona Halep nu a dialogat cu jurnaliștii, dar ulterior a postat un mesaj pe rețelele de socializare. „Nu uita să zâmbești” a scris marea campioană. Apoi ea a postat o fotografie care o arată veselă, în ciuda momentului delicat prin care trece.

Ulterior, Simona Halep a revenit cu un mesaj în care a anunțat motivele din spatele divorțului de Toni Iuruc. Marea noastră campioană a ținut să precizeze că-și dorește foarte mult ca presa să păstreze discreția în privința acestui episod neplăcut.

Eu și Toni am decis de comun acord să mergem fiecare pe drumul său. Am rugămintea ca presa să ne respecte intimitatea și să trateze cu decență și discreție acest subiect”, a fost mesajul Simonei Halep.

Părinții Simonei Halep nu au fost de acord cu mariajul cu Toni Iuruc

Familia Simonei Halep nu a fost de acord cu relația cu Toni Iuruc încă de la început. Părinții Simonei nu au fost deloc încântați de trecutul amoros destul de zbuciumat al lui Toni, acesta având deja două divorțuri la activ. Acest aspect contravine total tradițiilor și principiilor comunității aromâne. În plus, omul de afaceri este cu 12 ani mai mare decât Simona. Toate acestea i-au făcut pe părinții Simonei să fie extrem de sceptici în privința acestei relații.