Nevasta lui Cristi Borcea, bolnavă grav: „Toate organele au fost afectate. Trăiesc un coșmar”

Dragos Stefanescu 06.12.2022, 09:00

Cristi și Mihaela Borcea au fost căsătoriți în perioada 1988 – 2011 și au împreună trei copii. Spre finalul mariajului, cei doi au descoperit că au mari probleme de sănătate. Fosta doamnă Borcea a povestit că i-au fost afectate toate organele și a apelat și la divinitate pentru a scăpa de probleme.

Cu ce probleme de sănătate s-a confruntat Mihaela Borcea

În perioada 1988 – 2011, Cristi Borcea a fost căsătorit cu Mihaela. Pe finalul mariajului, cei doi au descoperit că au mari probleme de sănătate. Mai exact, soții Borcea aveau o cantitate foarte mare de mercur în corp, de nouă ori mai mare decât ar fi fost normal. Fosta doamnă Borcea a povestit că i-au fost afectate toate organele. Totuși, Mihaela nu și-a pierdut speranțele și a apelat și la divinitate pentru a se vindeca.

Trăiesc un coșmar. Nu credeam că este posibil și uite că s-a întâmplat. Aveam zilnic înțepături in zona inimii, stări de amețeală, nu puteam să mă ridic din pat. Toate organele au fost afectate.

Mi s-a spus că este o otrăvire a sângelui și a tuturor organelor. Mi s-a mai găsit ceva, formol, și m-am speriat. În mintea mea sunt mai multe lucruri dar nu știu de cine aș putea să fiu otrăvită.

Am fost șocată. Nu credeam că mi se poate întâmpla mie asta. Am fost la mănăstire, la Sfântul Nectarie, acolo mi s-a făcut o slujbă de detoxifiere, de purificare a organismului. Când descoperi așa ceva ți-e teama. Nu am crezut mulți ani în vrăji, dar se pare că există. Eu am fost să mor de mai multe ori, de vreo cinci ori în ultimii opt ani”, declara Mihaela Borcea, în 2011, citată de Prosport.ro.

Schimbare radicală pentru Cristi Borcea. Afaceristul a devenit un familist convins

Cristi Borcea este un om de afaceri prosper dar și un personaj nelipsit de pe prima pagină a tabloidelor autohtone. Viața sa personală tumultoasă a făcut de-a lungul timpului deliciul presei românești. Celebritatea dar și farmecul personal, l-au făcut pe Cristi Borcea unul dintre cei mai râvniți bărbați din România. Fostul acționar de la Dinamo a avut numeroase legături amoroase cu femei frumoase și de succes.

În 2018, Cristi Borcea a renunțat la statutul de ”Don Juan” și s-a căsătorit cu Valentina Pelinel. Cei doi au împreună trei copii, de care afaceristul este extrem de mândru. El nu ratează nicio ocazie să petreacă cât mai mult timp împreună cu cei mici dar și cu soția sa. Valentina a postat recent pe rețelele de socializare o fotografie în care Cristi Borcea se plimbă fericit prin mall alături de cei trei copii ai lor.

Urmăriți Playsport.ro și pe